O dată pe an, la sfârșit de ianuarie, fix în ultima duminică din lună, pe mine mă cântă cucii. Vreau să spun CUCii, cei mari și umoriști, întorcându-se de la un festival din Mizil. Ca mamă a lor, chiar dacă majoritatea îmi sunt superiori ca vârstă (dar în literatură, și mai ales în umor, e posibil orice), n-au cum să mă rateze când trec prin dreptul ferestrei mele, către Constanța, așa că îi primesc cu brațele deschise, ca orice mamă, puii.
Formația de anul acesta a fost compusă din Norică, Noni, Leonte și Ionuț. Ionuț e, de fapt, copilul formației (și șoferul), el fiind singurul mai mic în ani decât mă-sa sa (recte persoana mea). Drept care îl și tratez cu mai multă atenție (întotdeauna am considerat că ăi mai vârstnici trebuie să aibă grijă de ăi mai mici, iar nu invers), motiv de invidie și cianoză la ceilalți trei, mai cu seamă la Noni, care nici nu se poate abține de la comentarii (gen: „Ia uite, lui îi dai mai multe!”).
Analizând formația celor cinci cuci din casa mea, constatăm că, de fapt, doi oameni ai muncii (Ionuț și cu mine) susțin pensiile a trei pensionari, așa că… ciocu’ mic, cuculenilor! Să ne țineți pe palme, pe noi, ăștia de mai muncim (că și așa raportul e avariat rău!), dacă mai vreți pensii!
Iau comanda ca la restaurant, îmi notez ce preferințe are fiecare, comandă aprobată ulterior de procuror, chit că gura aia de afinată comandată de el a băut-o până la urmă Leonte, la pachet cu remarca: „Mai bine ajung beat, decât deloc”. Ionuț, ca de obicei, vine să mă ajute, ăi „bătrâni” stau și contemplă pereții, ne reunim în cele din urmă și începem să povestim. Mai răsfoim cartea cu prieteni pentru Gabriel Bratu, mai zicem câte-o epigramă, Noni îmi povestește pățania cu scara („Futu-i scara mă-sii!”), Ionuț scotocește prin raftul de cărți, mai răsfoiește una, se mai miră de alta, Norică îmi arată un filmuleț cu nepoțelul cel mic, Leonte mai povestește una, alta, eu îi afum ca pe șuncile de Crăciun, iar în cele din urmă, bine afumați, dar nu de la băutură, că am folosit degetare pe post de pahare, pleacă și se duc, promițându-mi următoarea descălecare după festivalul de la Buzău.
Aparent nimic nou sub soare, Noni, tot așa, m-a sunat să-mi zică să-mi cumpăr singură flori, să aibă și ei ce-mi oferi, dar mi-au venit cu ditamai orhideea albă ca zăpada care nu-i; noutatea absolută a constituit-o faptul că, de data asta, m-au nimerit la fix, n-au mai bănănăit prin toată Slobozia, ocolind pe la Târgul de Floci. Se vede treaba că au poposit de multe ori prin zonă, ceea ce sperăm să se mai întâmple.
Cred că au luat și autostrada cum trebuie, având în vedere că nu mai era Norică la volan. În rest, vorba poeziei: „Numai mamă să nu fii!”. Cred că autorul a avut în vedere mamele de umoriști.
*CUC – Clubul Umoriștilor Constănțeni.
Florentina Loredana Dalian,
Slobozia, 27 ianuarie 2020.
Mangalia News, 02.02.2020.
