Emil-Corneliu Ninu: GALA VOLUNTARILOR, CONSTANȚA, 2019 – „VOLUNTAR PE VAL”, sau „LUNGUL DRUM AL ZILEI CĂTRE NOAPTE” și… retur [Galerie FOTO]

0
1551

Emil-Corneliu Ninu: O muncă uriașă, depusă de o lume, lume și iar lume! Circa 130 de țări sărbătoresc pe 5 decembrie, Ziua Voluntariatului.

De la cei mici (4 ani) până la veșnica tinerețe a seniorilor de peste 80 de ani! Așa a fost să (ne) fie dat, nouă, românilor, acest efort colectiv, pe care, inspirat, o elevă de la Colegiul „George Călinescu”, îl argumenta astfel: „De ce să devenim voluntari? O dată pentru că trebuie să lăsăm ceva în urma noastră și, a doua oară, pentru că noi dăm viață speranței de a schimba lumea aceasta, care nu-i perfectă!”

În al cincilea an de participare (din cele 14 ediții, organizate de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, condusă, mult timp, de către vicecampioana handbalistă Elena Frîncu, acestei instituții adăugându-i-se Consiliul Județean Constanța, Pavilionul Expozițional Mamaia-Constanța, Centrul Județean pentru Tineret „Jean Constantin”, din cadrul Centrului Cultural „Teodor Burada”), Gala Voluntarilor a beneficiat de aportul a 25 ONG-uri.

Astfel, și-au adus modestele lor contribuții membrii și simpatizanții următoarelor asociații: Grupul Local de Tineret, Filiala Constanța a Comitetului Român pentru Drepturile Copilului, Sucursala Mangalia a Asociației Naționale CAMARAZII, Filiala Mangalia a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Comitetul Județean al Părinților, Asociația „Make Sense”, Grupul Local de Tineret Constanța, Asociația „Together Everyone Achieves More”, „Historia Renascita”, Asociația „Adriana Vintilescu”, Filiala Constanța a Asociației Logopezilor din România, „Lions Balkanica” Constanța, Asociația „Împreună pentru Viitor”, Asociația „Voluntarii Inimoși. Niciodată Singur. Pietenii Vârstnicilor”, Asociația „Sweet Land”, ONG „Mare Nostrum”, Asociația „Dascălii Schimbării”, „Centrul de Zi ARCA”, Asociația ADAPTO, Asociața Județeană Constanța a Sportului pentru Persoane cu Handicap, Filiala Constanța a Crucii Roșii, „Erasmus Student Network” Constanța, „Inomar Cluster”, ONG „România, Casa Noastră”.

Desigur că și Subfiliala Mangalia a Asociației Naționale CULTUL ERILOR „Regina Maria” și-a putut desemna și ea câțiva dintre „voluntarii” săi, 14 numai, neputând să-i aducă pe toți pe scenă, cum ar fi meritat. Și, ca de obicei, trofeele și diplomele s-au adăugat celorlalte, din 2015 încoace.

Secțiunile la care s-au înscris au fost foarte variate și ele pot fi vizualizate în tabelul anexat:

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

1.„Organizația anului” (Subfiliala Mangalia a ANCERM, președinte Ninu Emil-Corneliu),
2. Cordonatorul de voluntari al anului (Ninu Emil-Corneliu),
3. Cel mai activ voluntar SENIOR al anului (col. r. Macovei Remus),
4. Voluntarul I anului 2019 (prof. Pădureanu Elena-Sanda),
5. Voluntarul II al anului (pictorul Niculae Găgeanu),
6. Voluntarul III al anului (prof. Marcu Peghi),
7. Cel mai activ junior (eleva Curti Elian, cls. 11, L.T. „Callatis”),
8. Voluntar în devenire (eleva Faliboga-Andrei Lusyana-Alexia),
9. Instituția de învățământ a anului (Liceul Teoretic Callatis, director prof. Iuliana-Corina Mihalache),
10. Compania anului (AUCHAN Constanța-Sud),
11. Jurnalistului anului, audiovizual (Rugea Ionel, dir. Mangalia TV),
12. Jurnalistul anului, presa scrisă (Dubei-Marin Mihaela),
13. „Trofeul prieteniei” (prof. Doboșeriu Maria), Șc. Gimnazială „Al. Lupașcu” Volovița, raion Soroca, Republica Moldova),
14. Proiecte (Proiectul internațional „”Cărțile trec Prutul”, prof. Ninu George).

Ca și în alți ani, sala a fost plină, publicul apreciind alternanța momentelor de premiere cu cele artistice (cântece și dansuri, de un farmec deosebit).

Din ce în ce mai mulți și tot mai mulți voluntari, astfel că ei pot aminti de cuvintele lui Ștefan cel Mare, care, înaintea unei mari și dramatice bătălii, avea să exclame, îmbărbătându-și oștenii: „Veniți, feciori ai Moldovei! De nu s-ar mai sfârși numărul vostru!…”

Ștafeta generațiilor este purtată cu succes, de la cei vârstnici la cei preșcolari, școlari și elevi, dornici să contribuie și ei cu ceva la mult-așteptatele schimbări.
Și credem că această ștafetă este pe mâini bune!

FELICITĂRI TUTUROR VOLUNTARILOR, LA CARE TREBUIE ADĂUGATE CALDELE NOASTRE MULȚUMIRI SPONSORILOR ȘI ORGANIZATORILOR ACESTOR EDIȚII „DE POMINĂ!”

Prof. Emil-Corneliu Ninu, Vineri, 6 decembrie 2019.


Mangalia News, 06.12.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply