În Mangalia continuă amenajarea parcărilor pe locul fostelor garaje [FOTO]

0
1432

Radu Cristian: ”În atenția locuitorilor municipiului Mangalia.

Proiectul de amenajare a parcărilor pe locul fostelor garaje continuă în mai multe zone ale orașului. Din păcate, lucrările sunt îngreunate, pe alocuri, pentru că unii deținători de garaje nu au adus terenul la starea inițială, după demolarea construcțiilor neautorizate de pe domeniul public. Astfel, în unele cazuri, am descoperit adevărate încăperi subterane, amplasate sub tot garajul. Alții au avut rampe, iar alții au lăsat tot molozul pe domeniul public.

Peste tot, a trebuit mai întâi să astupăm gropile și să curățăm terenul, iar asta a întârziat proiectul de amenajare a parcărilor și a generat costuri suplimentare din bugetul public. Acolo unde nu am întâmpinat astfel de probleme, am început direct parcările, cum este cazul zonei dintre Casa Tineretului și Gara (vezi foto).

Pentru zonele Negru Vodă și Muncitorului, lucrările la parcări vor începe imediat după finalizarea procedurilor legale de licitație. Oricum ar fi, peste tot vom face parcări, nu vile sau alte invenții ale unora care se ocupă doar de fake news în mediul online. Încă o dată, ne cerem scuze pentru disconfortul creat pe durata lucrărilor!”


Mangalia News, 21.11.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply