Evenimente sportive, în siguranță

0
786

În perioada următoare, jandarmii constănțeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, cu ocazia evenimentelor sportive organizate în județul Constanța.

Pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală, jandarmii se vor afla în zonele în care se vor desfășura meciurile programate pentru acest sfârșit de săptămână.

Pe timpul misiunilor, jandarmii vor purta discuţii cu cetățenii, le vor prezenta atribuțiile Jandarmeriei şi îi vor informa cu privire la respectarea normelor legale.

Suporterii echipelor, precum şi ceilalţi spectatori au obligaţia legală de a respecta regulile de convieţuire socială şi măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare, în apropierea şi în interiorul arenelor sportive.

Recomandăm participanţilor să dea dovadă de fair-play, să nu se implice în conflicte şi să se delimiteze de orice formă de violenţă ce ar conduce la tulburarea ordinii publice, atât pe durata meciurilor cât şi după terminarea acestora, mulţumind totodată pentru modul civilizat în care şi-au încurajat echipele favorite până în prezent.

În aceste misiuni, jandarmii vor coopera cu efective din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanța și din cadrul Poliției Locale.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Evenimentele sportive anunţate până în acest moment, la care oamenii legii vor fi prezenţi, sunt următoarele:

  • meciul de baschet masculin B.C. Athletic Constanța – C.S.M. Miercurea Ciuc,
  • partida de baschet feminin C.S. Phoenix Știința Constanța – A.C.S. Târgul Secuiesc,
  • meciurile de fotbal C.S. Poseidon Limanu 2 Mai – Fotbal Club F.C.S.B. 2 și
  • C.S. Axiopolis Sport Cernavodă – Dacia Unirea Brăila,
  • partida de handbal feminin C.S.U. Neptun Constanța – C.S. Știința București,
  • meciurile de rugby C.S. Năvodari – R.C. Grivița și
  • A.C.S. Tomitanii Constanța – R.C. Știința Baia Mare,
  • Cupa Mării Negre la Ciclism, sâmbătă 19 octombrie.

Mangalia News, 18.10.2019. (IJJ Constanța).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply