Daniela merge mai departe – POVESTIRI DIN BUCUREȘTI, de Dana Fodor Mateescu.
N-am să uit niciodată vara anului 1981! Și nici ea pe mine, sunt convinsă! O să vă povestesc mai jos, dacă sunteți cuminți și mă citiți.
Mdeci: în anul ăla s-au filmat câteva secvențe din „Angela merge mai departe”, la noi în bloc. Strada Poarta-Albă nr. 1-3, bloc 110, scara A, etajul 1. Militari.
Vă puteți imagina isteria magică în care am intrat? „Se filmează la noooi!”
Era o nebunie superbă, care mie îmi făcea bine. Cabluri, clachete, reflectoare, camere de filmat, mașini, costumiere, regizori, actori… Dorina Lazăr. Sfinte Pantelimoane, cât era de mișto viața! Dorina Lazăr în persoană!
Când zicea regizorul: „LINIȘTEEEE, filmăm! Lumină! Motor!”, iar o doamnă clănțănea clacheta, înțepeneam de emoție. Mai trântea vreun dobitoc ușa de la lift, pe la etajele superioare, iar regizorul urla: „STOOOOOP!!! Am zis că se filmeazăăă! Ce dracu`?!”- dar nu conta. Filmul românesc mergea înainte. O luau de la capăt, spre bucuria mea.
Nu mai mâncam, nu mai aveam mamă, tată, frate (Ce? Cine-i ăsta? Nu-l cunosc, tanti! Pleacă, mă, d-aici! Zât!).
NI-MIC! Eram eu și…filmul românesc. Face to face. Inimă în inimă. Genunchi în genunchi. Apropo de genunchi…
Atârnam ca o tembelă zi-lumină în coasta tuturor – „Dar asta ce-i? Dar când filmați? Vine și Dana Mladin? Mă filmați și pe mine?” Etc. – până la urmă, m-am împrietenit cu toți. Nu pot să bag mâna în foc că mă îndrăgeau cu adevărat, dar au început să mă pupe, să mă tragă de obraji, să mă întrebe ce vreau să mă fac când voi fi mare, să mă trimită ba după pâine, ba după înghețată – vafe. Dacă m-ar fi rugat biata mama, nici n-auzeam! Cine? Eu? Am treabă! SE FIL-MEA-ZĂ!!!
Plecam la Piața Veteranilor zburând. Aveam cheia de gât, țineam o plasă în mâna stângă și banii mototol în pumnul drept. Levitam ca o dronă cu breton și saboți albaștri pe deasupra plopilor, peste străzi, în miezul verii care mă iubea, și ea, ca o soră mai mare.
Ah, eram mai fericită decât fericirea! Îi cumpăram pâine și înghețată actriței Dorina Lazăr, vă dați seama? Cine mai era ca mine? Când i-am dat plasa plină, și restul de bani, m-a pupat pe frunte. Tiiii!! Ce păcat că nu m-a văzut niciun prieten! Toți erau plecați în vacanță. Numai eu, cu filmarea.
Vreme de vreo lună de zile, am stat zilnic pe scări, între etaje, să văd, să aud, să înregistrez totul. Știam replicile pe de rost.
Devenind un „om de bază al echipei” (așa credeam eu!), mai îndreptam un cablu, mai strigam LINIȘTEEE, când se filma sau fugeam după mâncare în piață, regizorul mi-a spus, în sfârșit, că or să mă filmeze și pe mine.
-Pe bune?! Când? Acum?
-Acum!
Nu-mi venea să cred!! Eu? Să joc în „Angela merge mai departe”? Aaaaa, or să crape de invidie toate prietenele mele, ahahahaha!! O să devin o vedetă, eu, Daniela Cristina Fodor!
Dacă ați văzut filmul, și nu cred că există unul dintre voi care nu a văzut până acum Angela merge mai departe!- vă amintiți desigur de faza în care soția lui Gyuri vine la Angela și îl caută. Ei, în timp ce ea este filmată din față, adică din interiorul apartamentului, eu țopăiam pe scări („tu râzi și urci în fugă” – mi-a indicat regizorul).
Însă în film nu mă văd deloc. Doar o umbră jucăușă, care râde și urcă. Hahahaha! Asta a fost toată ”apariția” mea.
M-am dus întinsă la Dorina Lazăr și am întrebat-o extrem de serioasă, cu mutra mea aia, o știți voi, aia care exprimă sentimente revoluționare:
-Doamnă, mă puneți și pe mine pe generic?
-Ahahahahaha!!, a râs actrița mea. Asta nu știu, trebuie să vorbim cu domnul regizor. Hahahaah! Și râdea, râdea…
-Fodor Daniela Cristina mă numesc, și trec în clasa a V-a. Nu uitați!
-Nu uităm, nu uităm!
Dar nu mai știu care dintre oamenii din echipă m-au chemat în clipa aia și m-au rugat să dau o fugă până Veteranilor să iau pâine.
Am zbughit-o. În grabă, însă, am sărit peste cabluri, am ocolit câteva, și, pe scări, între etajul unu și parter, m-am împiedicat (era și anormal să n-o fac!) și am zburat la propriu până jos. Buum!
Ca să vă faceți o imagine completă: cablurile de alimentare pentru reflectoare veneau de la etajul unu și se duceau până la camionul unde erau acumulatorii, deci treceau și prin fața blocului, pe la scarile de la intrare, pe aleea principala. Și erau multe cabluri!
Nu mai știu cine m-a ridicat de jos. Leșinasem. Când mi-am revenit, am urlat cât am putut de tare. Nu mi-a mai păsat nici de regizor, nici de filmare. Prea era puternică lovitura! M-au udat cu apă oamenii din echipă. Genunchiul stâng pocnise ca o nucă din care curgea sângele șiroaie. Atunci mi-am fisurat rotula. Cine a pățit din astea, știe cum e durerea! Te ia sughițul. Râsul. Dârdâiala… Îți vine să te urci pe pereți.
Am auzit apoi, ca prin vată vocea doamnei Tudorache de la etajul 1: „A căzut nebuna aia a lu` Fodor? Numai prostii face fetișoara asta, o să-i bage la balamuc pe ai ei!”
Băieții din echipa de filmare m-au adus în brațe până acasă și m-au depus la ușă. Mama m-a privit lividă:
-Iar??!
Nu i-am răspuns. Am strâns din dinți și m-am târât până în pat. Durerea mușca din rotula mea cu niște dinți ascuțiți.
-Să știi că m-au filmat! Auzi, mamă? M-au filmat în Angela merge mai departe. Or să mă pună și pe generic. Îți dai seama? La cinematograf.
-Mdaa! Daniela merge mai departe. Dar într-un picior…, a zis mama supărată, în timp ce-mi punea o batistă udă pe genunchiul rănit.
Am închis ochii și am urlat din nou. Eram fericită.
Dana Fodor Matescu – 25.01.2019.
MN: Articolele semnate de Dana Fodor Mateescu și publicate de cotidianul online Mangalia News, pot fi citite aici. Merită! 
În același timp, vă invităm să vizitați și colecțiile de artă populară de pe Artizanescu.ro și să comandați obiectele de artizanat preferate. Artizanescu.ro respectă tradițiile românești!
Mangalia News, 23.02.2019. (sursa: revistatreispe.wordpress.com).
