AN CENTENAR. Care este CEA MAI MARE SLĂBICIUNE a ROMÂNIEI, la 100 de ani de la Marea Unire? Interviu cu istoricul Adrian Cioroianu

    0
    1023

    AN CENTENAR. Care este CEA MAI MARE SLĂBICIUNE a ROMÂNIEI la 100 de ani de la Marea Unire? Interviu cu istoricul Adrian Cioroianu.

    Prilejuit de celebrarea celui mai important moment din existența neamului nostru, volumul coordonat de istoricul și diplomatul Adrian Cioroianu – „Un centenar și mai multe teme pentru acasă. Ce au învățat și ce nu au învățat românii din ultimul secol de istorie” – este o radiografie a unei societăți (în general), o evidențiere sau, dacă vreți, o identificare a crăpăturilor din mecanismul care ar trebui să pună pe picioare o națiune (în particular). Cioroianu, alături de alți 17 specialiști din diferite domenii, au luat la pipăit verigile slabe ale țării – „de la armată la şcoală, de la arhive istorice la planificare strategică, de la benzi desenate la practica guvernării -, iar concluzia e alarmantă. Mai jos, veți afla și de ce. 

    – Evenimentul zilei: Ați lansat zilele trecute, la Gaudeamus, volumul Un centenar și mai multe teme pentru acasă… (Editura Polirom). Ce teme ne dați pentru acasă, stimate domn? Ce n-au învățat românii din ultimul secol de istorie? Și cum ar putea aceste lecții să-i ajute pe români la înțelegerea prezentului?

    Adrian Cioroianu: Mi-ar face plăcere să dau eu teme pentru acasă, dar văd că până una-alta, cea care ne dă teme este Istoria noastră, trecutul ultimei sute de ani, care explică multe dintre problemele pe care le avem azi: de la raporturile generice cu legea până la statutul intelectualului, de la starea spitalelor la alianțele noastre strategice. Nu vreau să stric plăcerea lecturii și nu voi povesti aici cartea, dar eu și coautorii am identificat mai bine de o duzină de probleme încă nerezolvate la noi – sau, cum le-am numit eu, teme pentru acasă pe care nu prea le-am făcut niciodată în ultimul secol.

    Cel mai bun scenariu pentru Basarabia

    Publicitate https://www.mangalianews.ro/

    În vârtejul acestui an s-a vorbit/scris enorm despre Centenarul Marii Uniri și aproape deloc despre Unirea de la 1859, care a fost, de fapt, baza Unirii de la 1918. Cu alte cuvinte, dacă n-ar fi existat „Mica Unire” – cum meschin este numită – n-ar fi fost posibilă nici Unirea cea Mare. Chiar, nu vi se pare nemeritată eticheta „Mica Unire”?

    – Desigur, toate evenimentele istoriei noastre se leagă între ele, unirea din 1918 nu s-ar fi făcut fără cea din 1859, după cum nici 1859 nu ar fi existat fără războiul european al Crimeei, sau fără revoluțiile de la 1848 s.a.m.d. Dar evenimentele se pot celebra și separat, așa că eu propun să ne bucurăm că am avut două uniri, chiar daca inevitabil una a fost mai «mare» decât cealaltă.

    – Sărbătorim o sută de ani de la Marea Unire, e adevărat, doar că astăzi nu mai poate fi vorba despre România Mare sau România dodoloață de atunci. Credeți că se poate vorbi serios, pe termen mediu, de reunirea Basarabiei cu țara-mamă? Sunt pregătiți românii pentru o eventuală reunificare? Dar moldovenii/basarabenii?

    – Desigur că nimeni nu poate citi în viitor, dar, bazândumă pe ultimele decenii, în acest volum eu scriu că, în viitorul apropiat, cel mai bun scenariu pentru Republica Moldova ar fi apropierea ei de orbita Uniunii Europene. În plus, să nu uităm acest detaliu hotărâtor: „Avem parte de ceea ce votăm!” – și acest lucru este valabil și pentru cetățenii Republicii Moldova.

    Continuarea, în evz.ro/an-centenar



    piese-auto-mangalia.ro

    lensa.ro


    Leave a Reply