De la IPJ Constanța:
    O nouă serie de abateri de la prevederile Legii circulației pe drumurile publice

    0
    885

    Activitatea rutieră

    La data de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție au fost sesizați despre faptul că, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Ostrov, județul Constanța, ar fi sustras un autoturism, marca Peugeot, din incinta unei societăți comerciale, din municipiu, în timpul desfășurării programului de lucru ca agent de pază la societatea respectivă.

    În urma cercetărilor, polițiștii constănțeni au stabilit faptul că, bărbatul în cauză a condus autoturismul pe strada Interioară din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ulterior fiind implicat într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.

    La data de 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție au reținut persoana în cauză pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdusă în C.R.A.P. al IPJ Constanța, urmând ca la data de 29 octombrie a.c., să fie prezentată Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.

    Polițiștii constănțeni continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosintă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

    Publicitate https://www.mangalianews.ro/

    La data de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul 1 Mai, din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ulterior fiind implicat într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.

    La data de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au depistat un bărbat, în vârstă de 65 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Principală, din localitatea Săcele, județul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

    La data de 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Constanța, care a condus un autoturism, pe strada Prelungirea Nicolae Filimon, din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice, acesta fiind implicat într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.

    Bărbații în cauză au fost conduși la spital pentru a li se preleva probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

    La data de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au depistat un tânăr, în vârstă de 18 de ani, care a condus un moped, pe strada Cuza Vodă, din localitatea Dorobanțu, județul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

    La data de 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au depistat un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Corbu, județul Constanța, care a condus un autoturism, pe strada George Topârceanu, din localitate, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

    La data de 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au depistat un tânăr, în vârstă de 18 ani, din localitatea Limanu, județul Constanța, care a condus un autoturism, pe Șoseaua Mangaliei, din localitatea Albești, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

    La data de 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Medgidia au depistat un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din Medgidia, care a condus un autoturism, pe bulevardul Independenței, din municipiu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

    La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 00:10, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au depistat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Theodor Burada, din municipiul Constanța, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

    În toate cauzele au fost întocmite dosare penale.


    În perioada 26–28 octombrie a.c., în urma acțiunii desfășurată de Inspectoratul General al Poliției Române la nivel național, privind siguranța în trafic a tuturor participanților, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, alături de colegii din cadrul Birourilor Rutiere Constanța, Medgidia și Mangalia, dar și de la formațiunea rutieră din Cernavodă, au acționat pe raza înregului județ, ocazie cu care au aplicat 561 de sancțiuni, dintre care 547 la O.U.G. 195/2002, cu o valoare totală de 162.690 de lei.

    Scopul acestei activități a fost conștientizarea și prevenirea conducătorilor auto privind accidentele rutiere produse ca urmare a distragerii atenției acestora, prin utilizarea telefonului mobil, fără a folosi dispozitivul “mâini libere”.

    204 de conducători auto au fost sancționați contravențional pentru utilizarea telefonului mobil la volan.

    Totodată, polițiștii rutieri constănțeni au retras 19 certificate de înmatriculare și au reținut 23 de permise de conducere.

    Din statistica întocmită pe primele 9 luni ale anului 2018 au fost înregistrate, la nivelul județului Constanța, 110 accidente cauzate pe fondul distragerii atenției conducătorilor auto, față de doar 10 accidente înregistrate pe perioada similară a anului 2017.

    Acest trend crescător al accidentelor rutiere, cauzate pe fondul neatenției în conducere, a determinat Poliția Română să desfășoare astfel de activități preventive, având ca obiectiv schimbarea atitudinală a conducătorilor auto.


    Mangalia News, 29.10.2018.



    piese-auto-mangalia.ro

    lensa.ro


    Leave a Reply