URMĂRIRI PE STRĂZILE din MANGALIA: Jandarmii au imobilizat un individ care ieșise recent din închisoare

0
1685

Tot la tâlhării se întoarce!

Un tânăr din Galați are o ”slăbiciune” când vine vorba de a tâlhări femei, mai ales vârstnice. A fost condamnat, în 2015, la 3 ani de închisoare pentru o asemenea faptă, dar când a scăpat de după gratii a venit la Mangalia și s-a reapucat de treabă. Astfel, a încercat să-i smulgă unei femei lănțișorul de aur de la gât. Victima a sesizat jandarmii, cărora le-a spus semnalmentele individului, inclusiv că are un tatuaj, iar aceștia l-au identificat numaidecât. L-au alergat pe străzi și au reușit să-l imobilizeze. Ancheta a fost preluată de polițiști.

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Mangalia, la data de 6 iunie a.c., au probat activitatea infracțională a unui tânăr, de 22 de ani, din municipiul Galați, județul Galați, care ar fi încercat să-i smulgă unei femei, de 61 de ani, o bijuterie de la gât. În activitatea de urmărire a acestuia au fost angrenați jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța.

Mai exact, totul s-a petrecut pe strada Ștefan cel Mare din Mangalia, când vârstnica s-a trezit atacată de un individ, care prezenta un tatuaj. A reușit să scape de el, iar individul a luat-o la fugă. Victima a mers repede la niște jandarmi, cărora le-a descris situația și le-a dat semnalmentele celui care a vrut s-o tâlhărească. Oamenii legii nu au stat pe gânduri și au plecat în căutarea lui. La scurt timp l-au văzut în compania altui tânăr. Cei doi au luat-o la goană, iar jandarmii s-au ținut după ei. Au reușit să-i prindă, imobilizându-l pe suspect. Este vorba despre Ionuț Cristinel Cojocaru, care a fost reținut și propus spre arestare, el fiind recidivist.

Continuarea, în replicaonline.ro, 07.06.2018.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Comunicatul IPJ Constanta:

Bănuit de comiterea unei tentative la infracțiunea de tâlhărie , reținut de polițiștii constănțeni

La data de 6 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Mangalia  au probat activitatea infracțională a  unui tânăr, de 22 de ani, din municipiul Galați, județul Galați, care ar fi încercat să-i smulgă unei femei, de 61 de ani, o bijuterie de la gât. În activitatea de urmărire a acestuia au fost angrenați jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța.

Astfel, la data de 6 iunie a.c., ora 19.30, polițiștii constănțeni l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, introducându-l în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 7 iunie a.c. va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere de arestare preventivă.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply