Dora Alina Romanescu: Cine sunt eu?
Cu trecerea anilor, am încercat să mă definesc cu sinceritate și înțelepciune, mi-am analizat tot mai des atât faptele lăsate în urmă cât și pe cele prezente. Am constatat că îmi este rușine de anumite isprăvi din tinerețe, pe care la acea vreme le consideram normale, dar mai ales am descoperit că viața mea este precum o balanță cu două talere. Într-un taler Dumnezeu mi-a pus durere, suferință, zbucium, neliniște, lacrimi, jale, iar în celălalt taler mi-a picurat stropi de har, de înțelepciune, de dăruire, de bucurie, de compasiune, de onoare, de smerenie.
În decursul anilor, cele două talere au avut mereu câte ceva pe ele, dar mai tot timpul au fost în echilibru. Fiecare pământean, în drumul său prin viață, trăiește bune și rele, iubește, dar și urăște, râde, dar și plânge, cade și se ridică… Apoi, vine o vreme când îți cântărești faptele în balanța vieții și realizezi că îți pare rău pentru că nu ai avut puterea să vezi tainele cu care te răsfață natura și ai trecut indiferent pe lângă ele…
Mulți dintre pământeni nu au auzit simfonia magică interpretată maiestuos de murmurul valurilor sau adierea calmă a vântului primăvăratic, nu au privit și nu au ascultat pădurea fremătând, nu au ascultat susurul izvoarelor, nu au văzut dansul zănatic și atât de vesel al fulgilor de nea, nu au stat suficient lângă mama și tatăl lor bătrâni, nu au înțeles privirea disperată a copilului flămând și părăsit de cei care i-au dat viață, nu au simțit durerea din ochii calzi dar atât de triști ai doamnei în vârstă care își trage cu greu picioarele chinuite de durere, nu au înțeles că sunt de taine și lumi înconjurați, nu și-au făcut timp să guste frumosul din tot ce e curat.
Prea puțini dintre pământeni conștientizează că tinerețea este doar o etapă a vieții, că este trecătoare și nici nu apuci să te dezmeticești bine, că a trecut ca un fulger pe lângă tine. Abia atunci îți pare rău pentru tot ceea ce ai fi putut face, dar din teamă sau din indiferență, din neștiință, din nepăsare, nu ai făcut. Cel mai rău îți pare pentru iubirea pe care ai fi putut să o exprimi pentru cei alături de care ai trăit, dar nu exprimat-o.
Când pășești pe drumul senectuții, din ce în ce mai des, în clipele de smerenie, îți ceri iertare pentru tot ceea ce știi sau nu știi că ai greșit, cu voia sau fără voia ta, și îl rogi pe Dumnezeu să te îmbrace cu nesfârșita Lui iubire și Lumină! Bucuriile mari sau mici te copleșesc, îți pun inima să bată în ritm alert, te fac să guști frumosul din tot ce te înconjoară, te fac să prețuiești viața la adevărata ei valoare.
Luna lui „Florar” m-a învăluit cu frumusețea ei miraculoasă și cu două daruri de excepție pe care le-am așezat la loc de cinste în lada mea de zestre spirituală. Anul trecut am avut onoarea să fiu nominalizată la „Zece oameni de valoare pentru Constanța” la domeniul „cultură și artă”. Pentru mine a fost o experiență deosebită. S-a votat din ianuarie și până la sfârșitul lunii februarie. A fost un sistem de vot mai special dar corect, la îndemâna tuturor persoanelor doritoare să-și susțină favoriții.
Pe data de 11 mai, orele 17:30, la Teatrul „Oleg Danovski” din Constanța s-au decernat trofeele și diplomele celor „Zece oameni de valoare” într-o atmosferă deosebită, încărcată de emoție și multă bucurie. Gazdele premianților au fost Andreea Hahui și Mihai Trăistariu, amândoi au adus evenimentului un plus de grandoare, de profesionalism, de eleganță, de bună dispoziție.
Când s-a ajuns la secțiunea „cultură și artă” și am fost chemată pe scenă, am simțit un fior ce mi-a străbătut tot corpul și s-a oprit în genunchiul meu rănit. Am crezut că nu o să pot ajunge, dar mi-a sărit în ajutor prietena mea și iată-mă lângă cei doi minunați prezentatori. Nu prea știu ce am spus, pentru sunt copleșită de emoții când sunt în public, reușind să mă regăsesc, să fiu în largul meu, doar la masa de scris. A fost o bucurie și o mare onoare pentru mine să fiu acceptată în acest proiect deosebit… De aceea, acum, fără emoții, mulțumesc persoanei care a avut încredere în mine și m-a propus organizatorilor și nu în ultimul rând, celor care m-au votat.
Dragii mei prieteni din țară și străinătate, vouă, celor care m-ați votat, vă dăruiesc trofeul „Zece oameni de valoare pentru Constanța”! Fără voi, prozatoarea Dora Alina Romanescu nu ar fi fost pe scena teatrului Oleg Danovski. Îmi înclin fruntea cu adâncă reverență în fața voastră! Mulțumesc!
Când am început să scriu materialul, m-am gândit să fac public numele celor care mi-au fost alături pe parcursul celor două luni și zilnic și-au făcut timp ca să mă voteze, apoi să-mi confirme votul printr-un mesaj, dar m-am răzgândit, pentru că nu aș vrea să neîndreptățesc pe cineva. M-aș bucura mult dacă citiți materialul să-mi scrieți: „și eu v-am votat”!
Cel de-al doilea dar de excepție cu care m-a învăluit luna lui florar a fost prezentarea noului meu roman, Emigrantele, la Mangalia, în orașul care m-a adoptat cu mulți ani în urmă și apoi a devenit locul cel mai drag sufletului meu. Bucuria de a avea alături oameni de cultură, oameni din comunitate, cititori ai romanelor mele, prieteni dragi veniți din Constanța, Târgușor, din Tuzla și Limanu, mi-a făcut sufletul să alerge în întâmpinarea fiecăruia, să îi îmbrățișeze și să le mulțumească pentru onoarea ce mi-au făcut-o mie și „Excelenței sale, Cartea”! Toți au fost foarte importanți pentru mine și de aceea nu am să scriu nici un nume, doar am să spun că toți cei prezenți au fost minunați și mi-au învăluit ființa într-o aură specială, magică. Am avut și câteva surprize plăcute…
Lansarea romanului meu a coincis cu „Ziua costumului popular”. Așa se face că în sala Clubului Nautic și-a făcut apariția un grup de frumoase doamne, îmbrăcate în portul nostru popular, costumele făcând parte din lada de zestre a doamnei Tincuța Răcaru și care, împreună cu prietenele sale, le promovează ori de câte ori are ocazia. Frumoasele doamne au defilat în fața invitaților mei și au dansat după melodiile populare ale formației „Basarabeanca” și ale interpreților: Viorica Nica, Ionel Lăcătuș.
Cea de-a doua surpriză, neașteptată dar foarte plăcută, a fost prezența fratelui nostru în neam, limbă și port, Gheorghe Țurcanu, venit de la Chișinău, ca să ne dăruiască și să ne încânte cu melodii populare, recital din versurile proprii și multă voie bună.
După astfel de evenimente simt că trebuie să ridic privirea spre cer și să-i mulțumesc Domnului pentru muzica tăcută a Inimii Sale, pe care mi-a dezvăluit-o auzului, să-i mulțumesc pentru tot ce am simțit bun și minunat în viața mea, să-i mulțumesc pentru visele care au prins formă prin armonia Iubirii Sale pentru mine, să-i mulțumesc pentru iubirea copleșitoare cu care mă dezmiardă clipă de clipă!
Dacă în clipele mele de neliniște, de zbucium, mă întreb cine sunt, sufletul meu continuă să-și dorească să fie o picătură de ploaie care să se rostogolească în timp, continuă să-și dorească să fie un fulg de nea care să danseze în vreme, sufletul meu visează să fie o frunză pe care vântul să o sufle dintr-un loc în altul, dorește să fie spuma unui val care să se spargă de o stâncă singuratică, sufletul meu visează să fie un pescăruș ce străbate curajos zarea, sufletul meu visează, visează, încă visează.
Mulțumesc, dragi prieteni, pentru că acceptați să fiți părtași la visurile mele!
Cu iubire, Dora Alina Romanescu, 17 mai 2018.
