Inspirație pentru Primăria Cluj: zeci de mii de constănțeni implicați în deciziile orașului, prin simple chestionare online

0
1059

Bugetarea participativă de la Cluj a fost un succes răsunător, când vine vorba de PR (multe alte orașe au început eforturi similare sau consideră o astfel de abordare) și noi, cetățenii Clujului, sperăm că proiectele ce au ajuns în selecția finală, vor fi și implementate.

Implicarea cetățenilor în bunul mers al lucrurilor nu ar trebui însă să fie un exercițiu făcut odată pe an, ci un exercițiu permanent. Aplicații precum MyCluj sunt minunate și permit oamenilor sesizarea problemelor întâmpinate în oraș, dar ar trebui ca cetățenii să fie implicați și în deciziile mari ce se iau pentru urbe.

Și aici avem un exemplu de la Constanța – un exemplu ce nu este numai demn de urmat, ci și ușor de implementat. În urma unor discuții destul de aprinse, cu actorii locali, privind eliminarea parcărilor din zona istorică a Constanței, Primăria de acolo a elaborat un simplu chestionar online, cu ajutorul Google Forms. Acest chestionar a fost trimis cetățenilor din Constanța, pentru a afla punctul lor de vedere în legătură cu problema parcărilor. Peste 30.000 constănțeni au răspuns, și opțiunile lor au fost disproporționat în favoarea eliminării parcărilor.

Chestionarele online realizate de Primăria Constanța au primit zeci de mii de răspunsuri.

Cei de la Primăria Constanța au rămas înmărmuriții când au văzut numărul de răspunsuri primite și au încercat să vadă dacă nivelul de interes al cetățenilor e la fel de mare și pe alte probleme (de ex. reabilitarea cazinoului, sau nivelul de performanță al poliției locale). Și, surpriză, surpriză, cetățenii chiar vor să fie implicați în deciziile majore din urbea lor.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Soluția celor de la Constanța este atât de simplă și de elegantă încât ar putea să devină normă în mai toate orașele din România, peste noapte. Bineînțeles, ar fi minunat ca și Primăria Cluj, care s-a obișnuit să fie copiată, nu să copieze de la alții, să preia acest instrument de la Primăria Constanța și să intre într-un dialog permanent cu cetățenii pe probleme de dezvoltare mari, și mici, ale orașului. Este un pas ce nu numai că va aduce administrația mai aproape de cetățeni, ci îi va permite și să simtă mereu pulsul urbei. (sursa: www.cluj.info).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply