Cât a pierdut România din afacerea Daewoo – Mangalia?

0
3114

Vestea că statul român s-a înțeles cu Damen Shipyards Group să preia controlul asupra companiei Daewoo – Mangalia Heavy Industries a făcut să renască speranța în inimile celor aproape 1.700 de lucrători, câți au mai rămas în unitate. Dar până la depășirea crizei prin care trece șantierul naval mai e cale lungă, timp în care se poate întâmpla orice.

Cât vor dura formalitățile legate de cumpărarea – vânzarea acțiunilor, de predare a companiei, de instalare a viitoarei echipe manageriale și când va primi șantierul naval prima comandă de construcții noi? Peste o lună, două sau trei? Nimeni nu poate preciza. În tot acest timp, ce vor face angajații? Vor păzi halele, docurile, platformele de montaj și clădirile administrative? Le vor mătura, șterge de praf și lustrui? Astfel de lucrări nu aduc venituri. Și-atunci, de unde bani pentru salarii? Oamenii trebuie să trăiască, să își întrețină familiile! Finanțează statul român și Damen Shipyards Group plata lefurilor, până se repornește activitatea?

Sunt întrebări la care constructorii de nave așteaptă răspunsuri.

★ ★ ★

„Bine că am scăpat de coreeni. Au plecat cu bani cu tot” – a fost comentariul unui cititor al ziarului „Cuget Liber”, la aflarea veștii. Într-adevăr, în cei peste 21 de ani de existență, Daewoo – Mangalia a fost o vacă de muls pentru acționarul majoritar, Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co.

Sud-coreenii au intrat în asociere cu 53 milioane de dolari (din care 23 de milioane de dolari sub forma unui know-how, pe care nimeni nu l-a evaluat) obținând 51% din acțiuni, iar românii, cu șantierul naval propriu-zis (mai puțin terenul), evaluat la 50,92 milioane dolari, respectiv 49% din acțiuni. La acesta trebuie adăugată și resursa umană pregătită pe banii României. La înființare, Daewoo – Mangalia avea 3.400 de angajați, preluați de la Șantierul Naval „2 Mai“ Mangalia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Din această afacere, statul român ar fi trebuit să câștige noi locuri de muncă, profit și mai multe venituri din taxe și impozite. În plus, Daewoo – Mangalia promitea să stimuleze industria pe orizontală aferentă sectorului naval, după cum se arăta într-un comunicat de presă din 22 ianuarie 1997.

Ceea ce puțini știau la acea dată este faptul că asocierea avea la bază un contract care îi asigura nu doar importante facilități părții sud-coreene, dar îi permitea să-și tragă asociatul pe sfoară. La acea vreme, ziarul „Cuget Liber” a semnalat faptul că afacerea dezavantajează statul român.

În cei 21 de ani de existență, Daewoo – Mangalia Heavy Industries a încheiat doar 5 ani pe profit, în perioada 2000 – 2004. În schimb, timp de 16 ani a produs pierderi, fără ca acționarului minoritar, statul român, să îi pese. Pierderile cumulate în perioada 2005 – 2016 au depășit cu mult capitalul subscris și vărsat al companiei, care este de 30.614.832 lei (7.578.866 dolari) și activele imobilizate 1.054.729.977 lei (261.104.091 dolari).

În cei 21 de ani de existență, la cârma companiei s-au perindat numeroși conducători numiți de partea sud-coreeană și cea română, dar singurul efect al schimbărilor a fost creșterea pierderilor și a gradului de îndatorare.

Cea mai mare parte a veniturilor obținute din producția Daewoo – Mangalia a plecat în Coreea sub diferite forme: comisioane de tot felul, plăți pentru proiecte, dobânzi bancare, tablă navală, motoare, echipamente și nisip. Din România, s-au consumat doar produse cu valoare adăugată foarte mică – apă și curent electric – plus forța de muncă. A fost vreo diferență între Daewoo – Mangalia și un atelier de croitorie care produce confecții în lohn? Niciuna.

Cu ce ne-a încălzit pe noi, românii, faptul că la Mangalia s-au construit nave de mare tonaj, dacă, în realitate, am vândut doar manopera, apa și curentul electric utilizate la producerea lor?

Citiți continuarea în cugetliber.ro, 24.03.2018. (foto: arhiva).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply