IDEEA ZILEI: Sală de sport pentru Școala Gala Galaction din Mangalia

1
1262

Primăria Mangalia ar putea să închirieze sala de sport de la Complexul Alutus, pentru Școala Gala Galaction! – Aceasta este ideea.

(Cu atât mai mult cu cât se pare că acea construcție care adăpostește sala de sport din cadrul Complexului Alutus, ar fi fost, este (?) a Primăriei Mangalia !!!).

După cum se vede și în imaginea de mai jos preluată de pe Google Earth, sala se află în imediata apropiere a localului școlii de la sens, iar copiii s-ar putea bucura de un spațiu generos în care să se desfășoare orele de educație fizică, atât pe vreme bună, dar, mai ales, pe vreme nefavorabilă.

Complex-Alutus-Mangalia-captura-google-earth-

Asta până când Școala 5 Gala Galaction din Mangalia va avea și ea o sală de sport și spații școlare demne de mileniul III, în campusul școlar care se va construi atunci când și unde se va construi…

Apropo, știați că dosarul tehnic al proiectului din 1995, după care s-a edificat clădirea ce găzduiește acum Liceul Teoretic Callatis, purta pe coperțile originale titulatura “Școala Generală Nr.5, Saturn, Mangalia”??


Rezervăm rubrica IDEEA ZILEI pentru dumneavoastră, cititorii noștri și primim cu interes idei, propuneri concrete, utile pentru oraș, destinate administrației publice locale și candidaților de anul acesta la noile funcții publice.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, Marti, 1 martie 2016. Republicare: 20 februarie 2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

  1. Este o idee excelentă, dar atâta timp cât actualul primar (ori viitorul primar) nu va avea ceva de câștigat din această idee, va rămâne pur și simplu doar o simplă idee…

Leave a Reply