#ARCpesteAtlantic. Daniela Bololoi:
Cui să-i mulțumesc pentru o asemenea șansă?

0
1761

Daniela Bololoi, Gros Islet, Gros-Islet, Sfânta Lucia: 

Experienţa oferită de ocean nu s-a încheiat aici! Mi-a oferit o șansă unică și multă, multă învăţare…, cum spune Lege, am venit cu un rucsac în spate și plec, în plus, cu un mare geamantan de cunoștinţe 😉 Inevitabil, această remarcă mă face să simt că mă aflu la un nou început al vieţii mele… Așa că, imediat m-am întrebat cui ar trebui să-i mulţumesc pentru o așa șansă pe care am avut-o, fiind fără experienţă într-ale sailing-ului, dar foarte dornică să cunosc tainele lui… și, mai ales, “Ce am învăţat în aceste 2 luni cât am lipsit de acasă? și Cât de îmbogăţită plec?”…

Ovidiu Drugan – îi mulţumesc din tot sufletul meu… El este profesorul de la școala de sailing Set Sail, care în data de 12 septembrie, prima mea zi de curs, ne-a povestit despre obiectivul lui personal, de a traversa Atlanticul. M-am trezit atunci spunând “și eu vreau, știu să fac cafea bună!” și l-am urmărit cu telefoanele, mesajele și întrebările, până când într-o zi mi-a răspuns: “Am o veste mai puţin bună pentru tine și una care s-ar putea să fie foarte bună!” Discuţia se purta în mijlocul străzii, chiar în faţa Pieţii Coșbuc…, eu alergând din nou după el, în aflarea unui răspuns la întrebarea mea de mai bine de 2 săptămâni, el alergând spre o întâlnire… Vestea mai puţin bună era că nu pot merge ca parte a echipajului pe Cassiopeia, și nu pentru că nu le plăcea cafeaua bună:), ci pentru că nu permitea spaţiul. Vestea care putea fi bună era că Andrew, un alt echipaj care pleca peste ocean mai avea nevoie de membri la bord! OVIDIU M-A ÎNVĂŢAT CĂ NU CONTEAZĂ EXPERIENŢA CI DORINȚA DE A EXPERIMENTA, pentru asta mă înclin… Mi-am zis atunci: există dorinţă, există șansă! Există șansă, atunci există realitate! Și uite așa m-am trezit eu bucurându-mă ca un copil mic cu faţa la miile de flori din Piaţa Coșbuc…, simţind că asta este șansa mea!!

Aurelian Bazgu – îi mulţumesc pentru că m-a acceptat ca parte a echipajului Andrew, îi mulţumesc din inimă pentru că s-a alăturat fără să vorbim, ci doar aflând cu ce mă ocup, visului meu de a transforma fiecare experienţă/acţiune “în bine pentru copiii mei cu autism!” Așa mi-a propus ca întreg echipajul să fie parte a proiectului #ARCpesteAtlantic! Mi-a uns sufletul, iar experienţa mea care iniţial era personală s-a transformat într-una ce avea să rezoneze prin toţi porii mei…AUREL M-A ÎNVĂŢAT CĂ BINELE FACE BINE, FIIND NECESAR NU SĂ ÎL CAUŢI, CI DOAR SĂ CREZI ÎN EL! Iar “a naviga în siguranţă”, un alt ATU de- al lui Aurel, “mi-a intrat prin vene”, prin propriul exemplu. Înseamnă să fii mereu cu ochii în 4, la posibile plase de pescari, la stânci, la cursul valurilor și la intensitatea vântului, înseamnă să știi unde și când să te informezi!

Adrian Virlan – îi mulţumesc pentru că mi-a fost un prieten bun în toate aceste 2 luni și m-a înconjurat cu multă căldură, vorbe bune și încurajări în momentele grele, când am cedat sau eram pe punctul de a o face…AM ÎNVĂŢAT DE LA ADI CĂ, PASTRAREA CALMULUI ȘI A ZÂMBETULUI POT FACE CA GREUL SĂ DEVINĂ FULG ȘI NEPUTINŢA PUTERE! Am mai învăţat de la Adi că procedurile la bordul unei ambarcaţiuni sunt făcute a fi respectate, că oceanul îţi poate fi prieten dacă le respecţi, altfel își ia tributul în mai puţin de o secundă…

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Liviu Chiric mi-a oferit șansa uneia dintre cele mai importante lecţii nu din această expediţie, ci din întreaga mea viaţa! Eram în Las Palmas, hotărâtă să mă întorc definitiv acasă, în urma unei situaţii create, care îmi producea un disconfort uriaș. Gândul mi-a pus stăpânire pe minte, mintea nu mai era limpede, iar ochii mi s-au înceţoșat. Furia îmi curgea prin tot corpul, ea dicta și nu eu, așa că eram cât pe ce să reacţionez din impuls, emoţional și în niciun caz cerebral (nici nu cred că mai conștientizam acea parte a creierului). Liviu m-a ascultat cu mare, mare calm și după ce i-am spus ce vreau să fac fiind singura soluţie cu același calm mi-a răspuns: Întotdeauna mai există o variantă, gândește-te la asta, nu lua decizia finala acum. AM ÎNVĂŢAT DE LA LIVIU CĂ POŢI GĂSI O NOUĂ SOLUŢIE, DACĂ VREI CHIAR ȘI ATUNCI CÂND CREZI CĂ NU SE MAI POATE ȘI AM MAI ÎNVĂŢAT CĂ, UN LEADER ADEVARAT ÎȘI CONSULTĂ MEREU ECHIPA ȘI NU IMPUNE NICIODATĂ NIMIC!” Mă aplec cu mare mândrie în faţa ta, Liviu…

Neagu Razvan Mircea, mentorul meu de la bucătărie, zis Lege! Doamne, dar cât de multe am putut învăţa de la el!!!
În primul și în primul rând am învăţat cum “să nu risipesc apa potabilă” de pe velier când gătesc, dar mai ales când spăl vasele (unde am fost numită în scurt timp de la plecarea de la cheu “șefă cu drepturi depline” :)) și cum ele se pot spăla cu doar 1 l de apă potabilă, indiferent cât de multe sunt, nu de alta, dar oceanul avea câtă apă îmi puteam dori și spală la fel de bine ca cea potabilă 😝
Mai apoi m-a învăţat zeci de reţete de a prepara mâncarea în condiţii nu prea prietenoase de spaţiu, depozitare și mai ales balans continu:)) de a face prăjituri chiar și acolo unde și găsirea grisinelor părea o aventură… și de a face un ceai absolut delicios, atât de delicios că nu am contenit să îl bem în același fel, zi de zi, timp de 2 luni..
M-a învăţat cum să asigur vesela și cum să nu ies din bucătărie cu capul spart, picioare rupte sau opărită de la mâncare, nu de alta dar la cum ne trânteau valurile și dădeau cu noi de toţi pereţii, șansele să păţim câte ceva în fiecare moment erau foarte mari! E adevărat că după ce am fost luată în ucenicie de el și ușor, ușor, i-am căpătat încrederea, în ultima săptămână am avut privilegiul de a fi “bucătar șef” fiind doar “cu ochiul pe mine:)”, lăsându-mă să mă desfășor și să mă bucur de toată învăţătura ce îmi fusese dată! Așa că LEGE, MUŢUMESC, MULŢUMESC, MULŢUMESC!!!
Și, mai este la fel de adevărat că sunt vânătă pe toată partea stângă a corpului de sus până jos, pentru că, nu-i așa, propriul meu corp prin sprijinire de mobilă de bucătărie mă ajuta să pot a-mi ţine echilibrul în timp ce spălam vasele sau pregateam masa ori găteam…, dar cui îi pasă!? La cât sunt de bronzată, zici că am stat cu partea stângă la soare mai mult 😝 și la cât de multe haine o să îmi pun pe mine când ajung în București, la ce frig am aflat că este?!  :)))

Sorin Sanda – îi mulţumesc pentru că m-a ajutat de multe ori când eram de serviciu la bucătărie sau baie:), căldura fiind greu de dus la aburi, în spaţiu închis și peste 30 afară…, ca să nu mai zic de prins tigăi și oale, când barca părea că acum se răstoarnă, sau de aplecat să speli wc-ul când îmi era frică să mă duc și să mă spăl pe mâini, jos în barcă, dar barem să fac curat. 😝 În plus și el m-a învăţat să prepar bulz… yamyam ce bun este… și o masă ca prin locurile unde locuiește, cu “sloi de oaie” garnitură la bulz:))
Dar cea mai importantă lecţie a fost discuţia despre “moarte”… În viaţa mea nu am vazut și auzit un om vorbind mai senin și împăcat despre moarte cum o face el… “Se mai întâmplă”, afirma el la orice încercare a mea de a sublinia că moartea lui x sau în situaţia y putea fi prevenită. “Se mai întâmplă ca oamenii să moară, chiar dacă își iau toate măsurile de siguranţă, e normal”.
Cu siguranţă, viaţa pe care o duce practicând sporturi extreme și profesând ca salvamont, l-a ajutat să vadă multe și să înţeleagă și mai multe… Recunosc, am răsuflat ușurată când am auzit că cineva cu experienţa lui și reflexe în salvare, face parte din echipaj.
Două nopţi, acelea în care am fost aproape sigură că, ”asta a fost și aici se sfârșește” la cât de mari erau valurile, de 4 m și la cât de mult se zguduia barca când se izbea de ele, a fost cel care m-a înconjurat cu siguranţă și blândeţe… Pentru toate astea, îi mulţumesc!

Daniel Durigo – în carturile de noapte făcute alături de el în ultima săptămână de la 01.00 la 04.00, unde responsabilitatea mea, ruptă fiind de somn, era să îi ţin compania și de vorbă, ca să nu care cumva să ne ia somnul. 🙂 Am învăţat cele mai multe de la el… Încercând să ţin ochii deschiși…, ascultându-l, mi se deschideau urechile, la felul pasional în care vorbea despre ceea ce face în viaţa lui de zi cu zi, yachting, vele, valuri, probleme apărute, soluţii la probleme în vacanţe pe mare cu clienţii, turism… Recunosc m-a inspirat tare mult… și, cu toate că, din când în când sublinia, încercând să mă facă să înţeleg și partea grea și periculoasă, adică faţa nevăzută a sailing-ului și mai mult m-a facut să îmi doresc să mă pregătesc psihic și să cred în noul meu drum…
Daniel, îţi mulţumesc tare, tare mult că ai împărtășit cu mine atât de multe informaţii preţioase și utile…

Tibi Duma – Tibi a fost pentru mine “exemplul de om de neclintit”, acel om care știe mereu în viaţă ce vrea și căruia îi iese mereu, doar pentru simplu fapt că știe ce vrea, deci unde să caute și la ce să se aștepte. Echilibrul lui interior și felul în care își trăiește fiecare clipă din viaţă “în compartimente etanșe de timp, aici și acum, nu în trecut, nu în viitor, ci 100% în prezent” îi dă aliura unui “om de neclintit”…, este ceea ce eu caut în interiorul meu de mulţi ani însă nu știu încă cum să cuprind pe de-întregul… Tibi a fost pentru mine precum o muză pentru un pictor, Tibi m-a inspirat…fără voia lui, fără să își propună, ci prin simpla lui prezenţă fizică, iar pentru că a decis să se alăture echipei, eu personal îi mulţumesc!

Eugen Radan – poate va părea ciudat să citiţi ce voi scrie acum, însă Eugen m-a ajutat să pătrund în tainele sufletului meu, la fel, pur întâmplător, fără voia lui, ci pentru că a decis să își ia cu el “o bibliotecă întreagă de cărţi” din care a ales pentru mine una singură ce i s-a părut lui că mi s-ar potrivi cel mai mult. Aveam să aflu, “topindu-i fiecare pagină” nu că mi se potrivea precum a crezut, dar mi-a creat o noua perspectivă asupra vieţii cu toate aspectele ei: greutăţi, iubire, simplitate, curaj, credinţă, defăimare, ură, moarte etc… Probabil că spun din nou un cuvânt mare, dar asta este ceea ce simt… Lui Eugen îi voi mulţumi toată viaţa pentru acea carte pe care de abia aștept să o cumpăr și să o pot reciti când mă întorc acasă…
Pentru că a decis “ce mi se potrivește”, îi mulţumesc cât pot eu de mult sincer și din suflet.

Cheroiu Andreea și Blondu Laur – hmmm…, chiar dacă nu au fost cu mine pe velier de când i-am cunoscut, m-au învăţat mult prea multe, luând în calcul că am cu vreo 14 ani mai mult decât ei:)
De la ei am aflat că te poţi căsători pe apă și m-au trecut instant fiorii la un așa eveniment. 😉

Când am plecat, în 19 noiembrie, eram așa (foto 1 – echipaj Andrew, foto 2 – echipaj Cassiopeia). Acum când am ajuns, în 10 decembrie, toţi cei 14 români plecaţi peste ocean, am fost așa (foto 3).


Mangalia News, 12.12.2017.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply