ACCIDENTE RUTIERE MORTALE la MANGALIA şi CUZA VODĂ: 3 OAMENI AU MURIT! O MAŞINĂ S-A RUPT ÎN DOUĂ!

0
2412

REPLICA: Două accidente rutiere teribile au avut loc în judeţul Constanţa! Primul s-a petrecut între Cuza Vodă şi Medgidia, unde un autoturism s-a răsturnat şi două persoane au murit, iar cel de-al doilea a fost înregistrat la Mangalia, acolo unde o maşină s-a rupt, efectiv, în două. Se pare că era condusă de un minor în vârstă de 16 ani. Acesta a murit pe loc.

Un teribil accident a avut loc la Cuza Vodă, în noaptea de luni spre marţi,30 spre 31 octombrie 2017, în jurul orei 1.46. Nenorocirea s-a petrecut pe DJ 222, între Cuza Vodă şi Medgidia, fiind vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. Cadrele medicale şi oamenii legii au intervenit cu promptitudine. Mai exact, la locul solicitării a fost trimis un echipaj C1 SMURD, un echipaj B2 SMURD Medgidia, autospeciala ATVM, un echipaj B2 SAJ Medgidia şi două echipaje B2 SAJ din substaţia Cernavodă. La locul intervenţiei au fost identificate 5 victime, toate aflându-se în exteriorul maşinii răsturnate. Astfel, un bărbat de 50 de ani a fost declarat decedat (multiple traumatisme severe), un bărbat de 40 – 45 de ani a fost transportat la spital, inconştient, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, otoragie, traumatisme ale membrelor, toracelui, un alt bărbat a fost transportat la unitatea spitalicească, dar conştient. Şi lista nu se opreşte aici. Un alt bărbat, în vârstă de 36 de ani a ajuns la spital în comă (politrauamtism), la fel şi unul de 35 de ani (în comă, traumatism toracic şi ale membrelor). Din păcate, la scurt timp a decedat şi bărbatul de 40 – 45 de ani.

Potrivit oamenilor legii, la data de 31 octombrie a.c., ora 01.43, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Medgidia, a condus un autoturism pe DJ 222, dinspre localitatea Cuza Vodă către Medgidia, unde a pierdut controlul autoturismului și s-a răsturnat în afara părții carosabilului. În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto şi a unei alte persoane și vătămarea corporală gravă a celorlalți pasageri, cu vârste cuprinse între 36 și 49 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal.

ACCIDENT MORTAL şi la Mangalia: şoferul ar fi avut 16 ani, maşina s-a RUPT în două
Şi tragediile au continuat la Constanţa. În dimineaţa de marţi, 31 octombrie, un alt accident rutier a avut loc, dar la Mangalia, în zona IAS. Un tânăr de 16 ani a decedat, pe când o altă persoană a fost rănită, fiind transportată la spital cu fracturi costale şi de femur. La faţa locului au intervenit cadrele medicale, poliţiştii şi militarii ISU. Vehiculul implicat în accident s-a rupt efectiv în două. Se pare că la volan se afla un minor în vârstă de 16 ani, care nu a avut nici o şansă în faţa morţii.

Vom reveni. L.C. Mai mult, în replicaonline.ro, 31.10.2017.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

UPDATE: La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 07.00, un minor de 16 ani din Mangalia a condus un autoturism pe aleea de acces către o fermă din apropierea municipiului Mangalia unde ar fi pierdut controlul volanului, colizionând cu un stâlp de pe marginea drumului. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul conducătorului auto și vătămarea corporală a pasagerului din dreapta. În cauză, a fost întocmit dosar penal. (IPJ Constanța).


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply