In perioada interbelica, cei care stiau carte in Romania au depasit, in sfarsit, jumatate din populatie. Problema cea mare era la tara unde locuia aproape 80% din populatie si unde 48% dintre sateni erau analfabeti. Acestia au primit drept de vot prin Constitutia din 1923, asa ca scolarizarea lor a devenit o prioritate. In acea perioada statul si donatorii bogati au incercat sa corecteze dezechilibrele si sa faca educatia o prioritate pentru Romania.
Ministrii Educatiei aveau prim-rang politic
Intreaga elita politica si academica a tarii considera ca invatamantul este esential drept care ministrii Educatiunii Publice erau deseori personalitati de prim-rang in partidul lor, scrie digi24.ro. Aceasta abordare a persistat si dupa primul-razboi mondial, iar ministrii Educatiei erau eruditi si in acelasi timp oameni politici influenti.
Reforma Angelescu unifica Educatia dupa Unire
Unul dintre cei mai reprezentativi lideri ai educatiei a fost Constantin Angelescu. Scolile pe care le-a construit exista si multe dintre ele in regim de patrimoniu. A avut mai multe mandate, dar reusitele lui se datoreaza si faptului ca era o personalitate de prim-rang a partidului National Liberal.
Bugetul Educatiei: 12 -16% din PIB
In vremea Coroanei de Otel, alfabetizarea populatiei era un obiectiv atat de important incat invatatorii insisi erau educati intr-o maniera cvasi-militara. Scolile Normale – care incepeau de la 10 ani si se terminau la 18 – formau invatatorii ca lideri ai comunitatii.
Erau suficient de bine platiti incat sa isi continue instruirea mult dupa absolvire. Casa Scoalelor – un organism privat finantat din cotizatiile invatatorilor si profesorilor – asigura si expertiza, dar si sprijin financiar. Pe langa influenta Casa a Scoalelor, Ministerul Educatiunii parea o biata filiala.
Suprematia meritului
Efectele acestei avangarde a modernizarii s-au vazut dupa 1918. Putini elevi de la sate terminau si liceul de la oras, dar numarul lor sporea datorita burselor finantate de particulari bogati. Cei care reuseau sa obtina bacalaureatul – un examen atat de greu incat se spunea ca te face om – erau foarte solicitati pe piata muncii. Ierarhia meritelor isi gasea corespondent in ierarhia sociala.
A invata devenise inclusiv pentru tarani si saracimea din orase o investitie sigura. Efectele acestui imens efort de invatare ar fi trebuit sa se vada in Romania anilor ’50.
Mai mult, pe portalinvatamant.ro