În 22 sau 23 iunie 1879, apare la Tulcea cea dintâi publicație dobrogeană, „Steaua Dobrogei“, Foaia intereselor locale.
La 14 noiembrie era redactat Domnescul ordin de zi către soldații care intrau în Dobrogea: „Marile puteri europene, prin Tratatul de la Berlin, au unit cu România Dobrogea, posesiunea vechilor noștri domni. Astăzi, voi puneți piciorul pe acest pământ care revine țară românească. Voi nu intrați în Dobrogea ca cuceritori, ci ca amici, ca frați ai unor locuitori care de acum sunt concetățenii noștri. Ostași! În noua Românie, veți găsi o populație în cea mai mare parte română. Dar veți găsi și locuitori de alt neam, de altă religie. Toți aceștia, devenind deopotrivă membri ai Statului român, au dreptul deopotrivă la protecția, la iubirea voastră“ (Rădulescu, Adrian, Bitoleanu, Ion, „Istoria Dobrogei“, Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 348).
În același timp, Proclamația domnească adresată de regele Carol, dar redactată de Mihail Kogălniceanu aducea la cunoștința publică: „Locuitorilor de orice naționalitate și religie, Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân și a lui Ștefan cel Mare, de astăzi face parte din România. /…/ Religia voastră, familia voastră vor fi apărate deopotrivă ca și ale creștinilor. /…/ În numele și cu învoirea Europei noi luăm astăzi în stăpânire provincia Dobrogea, care provine și este țară română, și, transmițându-vă domneasca noastră salutare, vă rugăm ca această zi să devie, pentru această parte a României, începutul unui viitor de pace și înflorire, începutul bunului trai și al înfrățirii între fiii aceleiași țări“ (Lăpușan, Aurelia, Lăpușan, Ștefan, „Medgidia-Carasu“, Constanța, Editura Muntenia, 1996, p. 83).
Această proclamație, scrisă în limbile română, turcă, greacă și bulgară și răspândită pe foi volante, în mii de exemplare, poate fi socotită ca prima publicație românească în Dobrogea.
Să fi fost acesta impulsul necesar, căci, la numai câteva zile de la intrarea trupelor române în Dobrogea, comunitățile greacă, bulgară, rusă, musulmană, armeană și israeliană, alăturându-se românilor din Tulcea, trimiteau domnitorului Carol o telegramă în care își arătau devotamentul și iubirea față de noua patrie.
Apoi a urmat momentul 1880, elaborarea primei legi organice a Dobrogei. La doi ani de la revenirea autorităților românești în teritoriul pontico-danubian, exista o populație românească, dar și un număr mare de naționalități. S-a impus – și guvernele românești în succesiunea lor istorică au înțeles bine și au susținut – realizarea unei unități comunitare, cu participarea tuturor etniilor conlocuitoare, aplicarea unei politici de deplină egalitate în drepturi pentru toți. Astfel, s-a putut face repede și bine încadrarea conștientă a turcilor, tătarilor, lipovenilor, grecilor, bulgarilor și a celorlalți în viața social-politică și culturală a provinciei. Nu trebuie omisă generoasa politică românească de încurajare a revenirii populației musulmane în Dobrogea și restabilire a relațiilor diplomatice cu Turcia. Despre acestea și multe alte probleme asemănătoare au scris generos ziarele vremii, mulți dintre publiciștii dobrogeni făcându-și un crez în lupta pentru drepturile politice egale ale locuitorilor acestui areal.
Prima publicație locală: „Steaua Dobrogei“
În 22 sau 23 iunie 1879, la câteva luni după intrarea armatei române în Dobrogea și instalarea unei administrații naționale, apare la Tulcea cea dintâi publicație dobrogeană, „Steaua Dobrogei“, Foaia intereselor locale. Un ziar săptămânal din care s-au păstrat în Biblioteca Academiei doar numerele din 27 noiembrie 1879 și din 3 septembrie 1883, deși a avut o mai mare longevitate: februarie 1881 – 1883, 1 mai – septembrie 1883, decembrie 1884 – ianuarie 1885, 1 mai – iulie 1889, decembrie 1890 – februarie 1891. Giranți responsabili: D. Genoglu și B. Brănișteanu.
„Steua Dobrogei se numește un ziar românesc, care a apărut întâiași dată la Tulcea, sâmbătă, la 22 ale curentei, propunindu-și d’a se ocupa esclusivamente numai de interesele și afacerile locale fără a se arunca în valuri politice. Îi urăm succes“, a rămas scris în Resboiul nr. 703, din 30 iunie 1879, p.3. Iar Timpul reproducea articolul-program: „Steaua Dobrogei va avea misiunea de a se ocupa de acele interese și afaceri care vor fi relative la înflorirea comerciului, la încuragiarea industriei, la desvoltarea instrucțiunei publice, la progresarea agriculturei ce stă în amorțire și care n-au luat nici un avânt din starea primitivă; în fine, se va ocupa – zicem – de tot ce ar putea să dea resultate folositoare – tuturor afacerilor de interes general“ („Timpul“, lV, nr. 143, 29 iunie 1879, apud Mihai Marinache, Ioana Marinache, „«Steua Dobrogei» (1879-1891). Steaua Dobrogei. Încercare de reconstituire monografică“, Tulcea, 2007, p. 5). […]
„Triunghiul“, jurnal al Masoneriei române, Mangalia, 1880-1883
„Triunghiul“, subtitrat Jurnalul Masoneriei din România, are o apariție controversată: întâi la București, în mai 1880, până în octombrie 1882, apoi la Mangalia, din noiembrie 1882 până în septembrie 1883, revine la București și își încetează activitatea probabil în 1885, dar, din păcate, nu se mai păstrează niciun număr. Este lunar, format in quatro, fără ilustrații, 8 lei abonamentul pe an. Redactat exclusiv de C.M. Moroiu. La Biblioteca I.N. Roman Constanța, colecția se păstrează, microfilmată, pentru perioada iulie-septembrie 1882 și ianuarie -septembrie 1883.
În primele numere ale publicației, apărute la București, sunt menționate adresa redacției: strada Morfeu 27, administrațiunea și expedițiunea la Steinberg librar, strada Carol. Frontispiciul mai cuprinde și un anunț important: prețul abonamentului, al unui exemplar și al anunțurilor de reclamă. Ceea ce demonstrează că publicația se adresa oricărui segment de public dornic să cunoască date despre mișcarea masonică.
Rubrici permanente: Publicații de decizii și decrete, Aviz de numiri, Patente de constituire, Diverse, Decorații, Reintegrări, Corespondență etc. Unele articole sunt scrise în franceză și engleză, în general scrisori deschise adresate șefilor unor formațiuni masonice din Europa, dar și ai unei loji din Cuba!
Constantin M. Moroiu (1837-1916) a fost Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România, ofițer în garnizoana Mangalia, apoi la Constanța, de unde conduce atent viața organizației. A deținut toate gradele masonice practicate în România: 33, 90, 97 și este apreciat ca fondatorul francmasoneriei române moderne prin constituirea și recunoașterea pe plan mondial ca Putere Masonică Suverană (Grigore Basil, „Francmasoneria pe teritoriul Dobrogei, 1875-2005“, Editura Muntenia, 2006, p.55).
C.M. Moroiu a fost liderul român al organizației, un exponent cu o bogată carieră militară, nepotul unuia dintre primii profesori de la Colegiul „Sf. Sava“, cu studii în străinătate, de unde s-a întors, în 1830 acasă, inițiat în Marele Orient al Italiei în acest timp. El semna ca Mare Maestru Suveran, Mare Comandore, Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România.
Marele Maestru Constantin Moroiu, aflat ca ofițer în garnizoana Mangalia, în mai 1882, se îngrijește de constituirea lojii Steaua Sudului la Constanța și de apariția lunară a „Triunghiului“. Deși duce o viață gazonă, plasat la o unitate militară de frontieră, într-un oraș abia renăscut la viață românească, el întreține o permanentă legătură cu lojile din mai toate colțurile țării, dar și cu frații din Europa. Mangalia era doar o așezare cu circa o mie de suflete, un conglomerat etnic în care unii inițiați aveau nevoie de translatori pentru a învăța ritualul masonic.
Constantin Moroiu se retrage din activitate în anul 1911, la vârsta de 77 de ani, „obosit de muncă și de bătrânețe“, cum își motivează demisia, recunoscut ca fondatorul Marii Loji Naționale din România, al francmasoneriei române moderne, rămânând în istorie ca Suveran Pontif.
Din colecția revistei mai aflăm că de la constituirea Masoneriei în România prima ședință de adopțiune s-a ținut la Mangalia, unde ființa Loja Steaua Sudului, care „merge pe cale de progres, deși mică și cu puține resurse; însă actele sale caritabile ce am avut ocazia a le vedea ne fac o datorie a face o mențiune onorabilă“.
În 13 septembrie 1882, aniversarea fondării Marii Loji s-a ținut tot la Mangalia, cu participarea câte unui delegat din toate grupările române sau un „delegat ad-hoc din atelierele din București“. De altfel, mișcarea masonică în ținutul pontic fusese întreținută încă din timpul Imperiului Otoman, la 10 iunie 1875, avusese loc constituirea lojii Steaua Dobrogei la Constanța, pusă sub obediența Marelui Orient al Franței. La 17 noiembrie 1880 se constituia la Tulcea loja Progresul Dobrogei, pusă, de asemenea, sub obediența Marelui Orient al Franței.
După numai trei ani, într-un editorial publicat în nr. 5 al revistei „Triunghiul“ se afirmă că „masoneria în România este, trebuie să o mărturisim, pe declin, unii atribuie aceasta la lipsa de sentimente de unire, lipsa liniei de caracter, alții indolenței masonilor; se mai zice că mulți nu se fac masoni decât de curiozitate, îndată ce au fost inițiați vin câteva ședințe, așteaptă a obține primele grade, simbolice, îndată ce au văzut ce conțin aceste grade se retrag“.
Recunoscut deja printre marile loji europene, Moroiu ține la Mangalia prima ședință de adopțiune de la constituirea masoneriei în România, la care cele două fiice ale sale, Elena și Maria, primesc lumina și botezul masonic. Faptul este unic în istoria masoneriei române și universale, după cum apreciază analiștii mai târziu, stârnind reacții contradictorii care au condus, se pare, la retragerea titlului celor două tinere.
Dintre faptele comunitare pe care le organizează masoneria română este de remarcat construirea primei biserici române din Ilanlîk (Vama Veche), prin subscripție publică, numele donatorilor fiind trecut în fiecare ediție a publicației.
Autor: Aurelia LĂPUȘAN. Citiți articolul integral în ziuaconstanta.ro, 12.10.2017.
