CRICOVA – PERLA DIN ADÂNCURI, cu Sorin Dediu [Album FOTO]

0
1879

***În antichitate, dar și la debutul secolului informațional, subsolurile Cricova ar putea pretinde pe drept a fi înscrise în rândul celor mai fascinante minuni ale lumii. De ce nu? Fiind amplasate sub întregul orășel Cricova, ele reprezintă un adevărat oraș subteran. Cartiere, străzi… Și numai denumirile pe care le poartă sunt neobișnuite: Cabernet, Riesling, Feteasca, Aligote, Sauvignon… Fiecărei străzi îi corespunde astfel numele vinului care se păstrează în nișele adiacente.

Apărute în urma activității extractive istorice din aceste locuri, subsolurile Cricova sunt de fapt foste mine de piatră pentru construcție. Multe clădiri din Cricova, Chișinău, Bălți și alte orașe ale Republicii au fost construite numai din calcarul extras aici. În unele brațe ale galeriilor, excavațiile sunt încă în plină funcțiune, astfel încât acest imens oraș subteran continuă să crească!***

Cricova Gold – Aceste sticle din cristal de lux asemeni unui veşmânt de aur, păstrează un vin exclusiv, pur, cu arome ce te învăluie, cu bule infinite şi delicate.

În orice colţ al lumii, Spumantul Clasic este apreciat drept cel mai festiv vin, păstrat pentru ocazii speciale.

Pentru fabricarea acestui spumant, sunt folosiți struguri selectați din soiuri europene clasice albe Pinot și Chardonnay, cultivați pe propriile plantațiile din zona de Centru a Republicii Moldova.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Combinatul de vinuri “CRICOVA” este fondatorul vinurilor de elită din Republica Moldova, fapt pentru care este considerat perla vinificaţiei moldave.

Compania a fost dată în exploatare în 1952, facîndu-se renumită în întreaga lume prin labirinturile din subsol şi vinurile excelente. Astfel, în subsolurile celebre din calcar natural se pastrează vinurile moldave, asemănătoare celor franțuzești.

Lungimea totală a acestor galerii de vinuri depăşeşte 60 km în subteran, săpate în roci calcaroase, cu o temperatură constantă de cca +12 C şi o umiditate de 97-98%. Acestea sunt condiţii ideale pentru păstrarea celor 30.000.000 litri de vinuri de marcă. Însăşi fabrica este amplasată sub pământ, la o adâncime de 60-80 metri.

Aceste labirinturi sunt asemenea unui oraş al vinificatorilor în care se găsesc cartiere, străzi, săli de degustare, depozite etc. Însăși denumirea acestor străzi este un pic ciudată, după cum urmează: Prospectul/Cartierul “Feteasca”, străzile “Cabernet”, “Pinot” şi “Aligote” pe care se pot deplasa autobuze cu turişti, însoţiţi de ghizi experimentaţi.

În Cricova sunt produse vinuri spumante, conform tehnologiei clasice franceză. Aici găsiţi o varietate de vinuri albe-fine, elegante şi delicate, roşii-un pic astrigente, aromate, perservente. Şi toate acestea sunt minunate şi originale, ceea ce este confirmat de o mulţime de medalii.

Astfel Cricova este o veritabilă carte de vizită a Republici Moldova.


Sala Prezidențială

Aici au loc multiple întîlniri la nivel înalt, cu demnitari de stat și oameni de vază de la noi și de peste hotare.

Încăperea foarte spațioasă, cuprinde imagini tematice din domeniul viticulturii și vinificației Republicii Moldova. Artiștii plastici au creat o viziune amplă, inspirată din frumusețea lumii antice.

Atmosfera de antichitate o creează panourile sălii, executate într-o gamă luminoasă, bogată, plină de eleganță și rafinament. Lucrările sînt concepute în tehnica basoreliefului, păstrînd tradițiile clasice ale reliefului antic. Operele de artă și mobilierul din lemn sunt de o mare valoare pentru decorul solemn al încăperii. Alte elemente de decor interior sunt ușile monumentale, încadrate în rame de marmură.

Sala ”Fundul Mării”

Denumirea sălii simbolizează adîncurile Mării Sarmate, ce a existat aici circa 12 mln. de ani în urmă (epoca Miocen), pe fundul căreia s-au depus și s-au pietrificat crustele moluștelor preistorice.

Originalitatea acestei săli vine de la plafonul din calcar, în forma lui naturală neprelucrată, care se reflectă ca într-o oglindă în decorul acvatic cu nuanțe albăstrui-verzui. Pe pereți sînt desenate acvarii decorative ce dau încăperii o notă de extravaganță. Totodată sala este utilată cu tehnică modernă, datorită căreia se pot face auzite și văzute adevărateșe mistere ale mării.

Sala Europeană

Vitraliile vestitei ”Săli Europene” redau vița de vie în toate anotimpurile anului. În această sală este realizat și un panou din sticlă care reprezintă regiunea Cricovei.

În ”Sala Europeană” au fost create toate condițiile pentru organizarea congreselor, simpozioanelor, întîlnirilor de afaceri, reuniunilor etc.

În baza vechelor tradiții de vinificație, producere și conservare a vinului, a fost înființat și ”Combinatul de vinuri Cricova” în anul 1952, în spațiile fostei mine de extragere a cotilețului. Acest parcurs de la formare și până în prezent este reflectat în sectorul 4 al muzeului prin documente, ordine, foto. Paralel, această informație este centrată printr-o compoziție de pictură monumentală pe tavan, imitînd o rupere de tavan, spre exterior, spre lumina, căldura soarelui, prin intermediul a patru coloane infrumușețate decorativ cu vița de vie, spicul de grîu, ca simboluri biblice, ce tind în perspectiva universului, indicînd și cele patru părți ale lumii, ce sunt legate între ele prin elemente arhitecturale. (cricova.md/muzeu – la Combinatul De Vinuri “Cricova”).

Surse: Sorin Dediu și site-ul cricova.md


Mangalia News, Duminică, 16 iulie 2017.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply