Invitată să-şi lanseze volumul de versuri la Salonul Bookfest, Silvana Cojocăraşu a pătruns în ”Raiul Cărţilor”

0
985

Anca Niculescu: Salonul Internaţional de Carte Bookfest s-a desfăşurat la Bucureşti, între 24-28 mai 2017, având ca invitat de onoare ţara Premiilor Nobel, Suedia. Deschiderea oficială s-a făcut la înalt nivel diplomatic, în prezenţa oficialilor Suediei, Israelului (ţara invitată de onoare la ediţia anterioară) şi ai Statelor Unite, invitatul de anul viitor.

Invitată la acest Salon de carte cu prilejul lansării primului volum de poezii intitulat „Cantabis”, Silvana Cojocăraşu ne-a povestit care a fost atmosfera şi ce sentimente au încercat-o la întâlnirea cu nume celebre ale culturii româneşti:

„Un salon de carte înseamnă un fel de “Rai al cărţilor”. Pentru cine iubeşte şi respectă cuvântul scris, acesta este locul unde trebuie să fii: sunt zeci de evenimente, mii de oameni interesaţi şi cunoscători, milioane de cărţi, milioane de cuvinte în care nu te pierzi, ci în care te regăseşti şi te redefineşti. Acesta a fost sentimentul meu, anul acesta, la Bookfest. Lansarea cărţii mele a fost emoţionantă, şi pentru mine, şi pentru cei prezenţi – mulţi mi-au spus că le-am transmis din emoţia mea. Am avut alături oameni avizaţi, personalităţi din domeniu, şi, în primul rând, oameni frumoşi, oameni care te îmbogăţesc prin chiar prezenţa lor. Îi respect, fac parte din lumea mea şi nu pot fi decât recunoscătoare, lor şi vieţii, că am putut clădi asemenea momente împreună (nu degeaba se spune că unii oameni vin în viaţa ta ca o binecuvântare, alţii ca o lecţie…)”.

Una dintre cele mai speciale intervenţii a aparţinut doamnei Florica Cruceru, critic de artă, descendentă a unei vechi şi importante familii din Mangalia: “Silvana Cojocăraşu rămâne iremediabil legată de Mangalia, prin familie, prin rădăcini. Oraşul intebelic a avut o lumină, un farmec aparte, o esenţă care azi s-a pierdut: au creat aici Camil Petrescu şi mari scriitori şi pictori, Tonitza, Şirato, Paul Miracovici… Aici a trăit şi Ştefan Elefteriadis, pe care Silvana l-a cunoscut şi care îi ilustrează volumul. Locul are o istorie, o personalitate, un farmec ascuns care se transmite, misterios, celor aleşi. Silvanei i s-a transmis acest har şi acest dar. Poezia ei cultivă simplitatea expresiei, formula concentrată prin care creează puternice imagini picturale. Citirea versurilor este o desfătare. Ştiu sigur că Silvana Cojocăraşu va însemna un nume în literatura română.”

Vă invităm să citiți continuarea în editiadesud.ro


 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply