Sanatoriul Balnear din Mangalia, vizitat de ministrul Sănătății. E nevoie de fonduri pentru salvarea instituției

0
1565

Vizită de maximă importanță la Sanatoriul Balnear din Mangalia. Ministrul Sănătății, Florin Bodog, a vizitat vineri, 2 iunie, Sanatoriul, unde a fost întâmpinat chiar de managerul instituției, Bogdan Maganu. Maganu este fostul viceprimar al municipiului Mangalia și fost candidat al PSD pentru funcția de primar. El a fost numit manager al Sanatoriului pe 28 aprilie, printr-un ordin emis de către Ministerul Sănătății, primit la instituție… printr-un fax!

Principalul scop al vizitei a fost ca Florin Bodog să înțeleagă în ce situație se află Sanatoriul, care riscă să nu mai fie acrediat de către Casa de Pensii și Casa de Asigurări, dacă unitatea de cazare o să fie retrogradată la o stea. Reparațiile sunt necesare, iar alocarea de fonduri este principala țintă a managerului instituției.

“Scopul vizitei a fost sprijinul de la Ministerul Sănătății și de la Compania Națională de Investiții. Nu s-a mai investit de foarte mulți ani în Sanatoriul Balnear Mangalia. S-au făcut doar reparații. Hotelul este clasificat la două stele și riscăm să fim declasificați la o stea pentru că băile sunt foarte mici. L-am adus la fața locului să vadă care este situația și cum se prezintă Sanatoriul. Așteptăm spijinul ministerului. Vom depune diligențele, vom face demersurile pentru atragerea de fonduri structurale de la Minister, de la Compania Națională de Investiții. Totodată vom demara și operatiunile pentru atragerea de fonduri europene. Sunt niște axe deschise pentru izolarea termică a spitalelor, pentru refacerea hidroizolațiilor. Va trebui băgat în renovare capitală. Acum să vedem cu cât din fonduri europene și cu cât din fondurile de la minister. Noi nu dorim să închidem pe perioada reparațiilor. Vom face tot posibilul să facem pe etape, pe segmente lucrările. Dacă nu vom putea, ultima variantă ar fi să relocăm foarte aproape doar cazarea și masa pacienților. Capacitatea este la cazare de 350 de paturi, iar la tratament, avem două baze, cea de la Pavilionul A cu o capacitate de 450 de pacienți tratați zilnic, iar la Pavilionul B, până la 800. În ultimii ani, s-au făcut doar reparații minore, de ordinul zugrăverilor. Riscul de a scădea cu o stea este următorul: Casa de Pensii și Casa de Asigurări de Sănătate nu face contracte decât cu sanatoriile care au peste două stele. Este un punct strategic foarte important în turismul balnear de la noi din țară, unde și străinii sunt interesați. Anual, vin câteva zeci-sute de persoane din străinătate. Nămolul de Techirghiol este foarte căutat. Are caracteristicile cele mai bune din lume, din câte știu mai este un bazin din ăsta de nămol doar în America de Sud. Ca și caracteristici terapeutice, nămolul este foarte bun. Se fac și alte tratamente: kinetoterapie, dușuri subacvale, masaj, sunt multe proceduri”, a precizat, pentru cotidianul “Replica”, Bogdan Maganu.

Claudia CORBU, replicaonline.ro, 03.05.2017.


[wpforms id=”87303″]

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply