Intrare liberă la Delfinariu şi muzeele constănțene, de 1 Iunie. Spectacole speciale de la Teatrul de Păpuși

0
875

De ziua lor, copiii din județul Constanța vor avea intrare liberă la majoritatea muzeelor. Asta pentru că, de 1 Iunie, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul de Artă și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (Delfinariul, Microrezervația, Planetariul și Acvariul) au porțile deschise pentru toți copiii. De asemenea, intrarea este gratuită și la Muzeul Marinei Române, unde copiii și adolescenții de până la 18 ani au ocazia să viziteze expoziția permanentă a instituției, dar și cele patru expoziții temporare: „Din istoria parașutismului militar”, „Din activitatea Cercetașilor României”, „Expoziția hispano-română” (o colecție de tablouri pictate de Eduardo Diez, Mihaela Ilie și Mircea Romanescu), precum și „Răsfoind filele istoriei” (expoziție organizată de Liga Maiștrilor Militari de Marină cu prilejul aniversării a 108 ani de la înființarea Corpului Maiștrilor Militari de Marină).

SPECTACOLE SPECIALE DE LA TEATRUL DE PĂPUȘI

În plus, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” are un program special în această perioadă. Miercuri, 31 mai, trupa teatrului de păpuși poposește la Cernavodă, unde se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret. În cadrul evenimentului, Teatrul „Căluțul de Mare” joacă spectacolul interactiv „O călătorie cu surprize”, de două ori, prima reprezentație fiind programată la ora 9.00, iar cea de-a doua la ora 10.30. De asemenea, joi, 1 iunie, de la ora 19.00, Teatrul „Căluțul de Mare” va prezenta piesa „Cei trei purceluși”, la Techirghiol. Spectacolul este regizat de Gheorghe Balint, muzica fiind asigurată de Dan Bălan, iar decorurile de Adrian Drăguț. Intrarea la ambele spectacole este gratuită!

telegrafonline.ro, Miercuri, 31 mai 2017.


 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply