Așa cum viața bate filmul, așa bate realitatea imaginația jurnalistului. Dacă mi-ar fi spus cineva că Goran Bregovic și orchestra sa vor cânta într-o comună care are 1.294 de locuitori, în zonele prăfuite din sudul județului Constanța, unde oamenii sunt mai degrabă obișnuiți cu trilul păsărilor sau concertul cocoșilor în zori de zi, i-aș fi spus că a trecut demult 1 aprilie.
Nu pentru că oamenii de acolo nu ar merita să vadă un concert, ci pentru că, evident, este nesustenabil să plătești pentru un astfel de eveniment, chiar dacă nu din bugetul local, ci din sponsorizări (suma se ridică, în cazuri similare, la circa 30.000 de euro).
E mai simplu și mai ieftin să îi sui pe toți cei care doresc într-un autocar și să îi duci în București, la un concert (biletele costă de la 65 de lei). Știrea este însă adevărată. Un primar dobrogean, care acum câțiva ani își plângea soarta care l-a așezat în acel fotoliu, îl aduce pe Bregovic în comună pentru a le face oamenilor o bucurie. Așa se întâmplă în toată țara: concerte, dedicații din bani publici, din partea primarilor, pe posturi TV, mici și bere gratuit pentru oamenii, adică alegătorii, care par a proveni dintr-o specie extraterestră ce se hrănește cu muzică live, atât de mare importanță se acordă acestor chermeze publice. Se pare că o oră de concert este mai importantă decât asigurarea condițiilor pentru un trai decent: străzi asfaltate, orașe fără câini maidanezi pe străzi, iluminat public decent, servicii publice normale.
De asemenea, dacă cineva mi-ar fi spus că într-un oraș din România se vinde pui expirat din 2011, i-aș fi spus că nu se poate, că avem instituții ale statului care își fac datoria, dar și oameni informați, care își cunosc drepturile și țin la sănătatea lor, care, dacă ar vedea asemenea marfă expusă pe raft, ar pune mâna pe telefon și ar anunța Protecția Consumatorilor, l-ar lua măcar la întrebări pe patron. Și vestea aceasta este, din păcate, reală. Să nu credeți că este o excepție. Nu.
În magazinul cu pricina puteați cumpăra și înghețată expirată din 2015. Sau poate vă tentau niște foi de plăcintă care ar fi trebuit aruncate din 2016.
A treia știre din săptămâna trecută care i-a surprins și pe jurnaliștii cu experiență este posibilitatea ca nămolul din Techirghiol, unic în România și în această parte a Europei, să fie exportat. O firmă germană este interesată să construiască în zonă un hotel, un complex balneo, dar nimeni nu garantează că nămolul nu va fi exportat. Dimpotrivă, posibilitatea aceasta există și este exprimată cu subiect și predicat de experți și chiar de primari.
Pare incredibil cum astfel de decizii, care afectează întregi localități, se iau fără ca oamenii de acolo să fie consultați. La o așa-zisă dezbatere organizată în Techirghiol, pe care, în mod ciudat, primăria din localitate nici măcar nu a anunțat-o oficial mass-media, s-au prezentat concluzii, nu s-au cerut păreri. Pentru ca lucrurile să fie și mai încurcate, investitorul german care dorește să construiască în zonă nici măcar nu a fost prezent la eveniment.
Sunt numai trei exemple dintr-o țară care nu funcționează normal, dintr-o țară în care imaginația și așteptările jurnaliștilor sunt depășite de primari extrazeloși, de patroni indiferenți și/sau dornici de profit până la inconștiență, de instituții ale statului care par că lucrează nu pentru contribuabili, ci, cumva, paralel cu ei, dacă nu cumva chiar împotriva lor.
În teorie, lucrurile s-ar putea îndrepta extrem de simplu. Primarii ar trebui să-și vadă de atribuțiile pe care le au, așa cum sunt ele trecute în Legea 215 a administrației publice locale, instituțiile de control ar trebui să depisteze și să amendeze cazurile grave pe care le întâlnesc, autoritățile să dea dovadă de transparență. De ce nu se întâmplă așa? Pentru că primarii au înțeles că mulți dintre cei care ies la vot preferă, din motive greu de explicat, circul în defavoarea pâinii. (…)
O doamnă spunea, pe o rețea de socializare, despre un primar care a cheltuit aproape un milion de lei pentru un spectacol-fluviu, un lucru care surprinde bine esența modului în care se face administrație locală într-o țară în care viața bate filmul: „Măcar ăsta fură pe muzică, alții furau în tăcere“.
Autor: Cristian Hagi. Citiți articolul integral în romanialibera.ro, de Marți, 23 mai 2017.
