Si da, au fost vremuri in care m-am mândrit ca sunt mangaliană / mangaliotă. Ultimii ani, însă, au pus un stigmat pe mândria mea…
Nu am unde să ies cu copilul, nu am unde să merg eu, femeie trecută de prima tinerete, nu am de unde să îmi iau Porția de cultură după care fiecare dintre noi tânjim, nu am unde să văd un film, nu am un Teatru de păpuși, divertisment, sau orice altceva pentru fetita mea.
Cel mare a fost mai norocos; pe când era copil, multe si frumoase se întâmplau in oras… Activitatile la care o duc pe Ilinca se desfășoară în spații improprii, unde frigul este stăpân, atmosfera sumbră si lumea posomorâtă.
Vreau ca orasul meu să reînvie, să redevină ce a fost cândva, îl vreau animat si plin de oportunități.
STIU că se poate! Dacă se VREA, se poate!
Mirela Ghinescu, (Fb). Vineri, 2 decembrie 2016.
(Foto 1: Mangalia, Casa de Cultură – anii ’70. Foto 2: Casa Tineretului din Mangalia).