Toată lumea arată cu degetul spre gazonul din oraş şi se plange, ba că iarba nu e verde, ba că e prea galbenă.
Se pare că toată această lume se confruntă cu o mare confuzie cromatică. Ei, bine, culoarea verde nici măcar nu există, precum, de altfel, nu există nici culoarea galbenă.
De toată această confuzie, iar aici sunt convins ca responsabilul cu îngrijitul ierbii din Mangalia îmi dă dreptate, este capacitatea nesuferită a ierbii de a reflecta lungimea de undă a luminii pe care o primeşte de unde o primeşte.
Unda aceasta se aşează frumuşel pe retina noastră sub forma unei imaginii care stă într-o poziţie în care mulţi dintre noi ne regăsim, adică exact cu fundu-n sus.
Imaginea aceasta, prin fenomene inexplicabile pentru unii, se transformă într-un semnal electric ce începe a zburda fericit, făcând slalom printre axoni, dendrite şi alte chestii despre care ştiţi ca şi mine, adică nimic, până ajunge fix la cortexul vizual, aflat într-un loc despre care mulţi doar am auzit şi care se numeşte creier.
Acesta analizează bine semnalul şi, după ce nu înţelege nimic din el, îl transformă într-o senzaţie obiectivă sau, ca să înţelegeţi mai bine, ne face să trăim o experienţă senzorială în urma căreia iarba devine când verde, când galbenă. Aşa că, singura vinovată pentru această situaţie este lumina.
Credeţi că degeaba nu funcţionează iluminatul stradal în anumite zone ale oraşului?
Pentru o mai multă armonie şi pentru a exclude eventuale dispute tematice între cetăţeni, domnul primar ne-a stins lumina.
Măcar noaptea să nu vedem în ce hal se află oraşul.
Atenţie, nu călcaţi iarba!
Valerian Șarînga, 01.09.2016.
