Aproximativ 170.000 de turişti pe litoral în acest weekend. Sfârşit de august, la fel de aglomerat ca în vârf de sezon estival!

0
929

turisti-litoral

Pentru prima oară după anul 2000, ultimul weekend din august, când în anii trecuți fluxul de turiști pe litoral începea să scadă simțitor, este la fel de aglomerat ca în vârf de sezon, fiind așteptați la mare aproximativ 170.000 de turiști.

Acest record vine pe fondul scăderii cu 30% a tarifelor în ultima săptămână, a vremii frumoase și a cererii crescute în acest an pentru vacanțele pe litoralul românesc. În ultimul weekend din această vară, litoralul românesc este la fel de aglomerat ca în vârf de sezon estival, apreciază reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Din datele FPTR, aproximativ 170.000 de turiști dornici să se bucure de vremea bună, plajă, apă și de distracția de la malul mării, au ajuns în acest weekend în stațiunile din nordul și sudul litoralului.

“Hotelurile din Mamaia și Eforie Nord sunt pline aproape 100% și, cel mai îmbucurător, este că peste 90% sunt turiști de sejur, care stau la mare o săptămână. În anii trecuți, în sâmbăta și duminica de la sfârșit de august erau foarte mulți turiști de weekend”, a declarat Nicolae Bucovală, prim-vicepreședintele FPTR.

Explicațiile pentru numărul mare de turiști sunt vremea bună și scăderea tarifelor pe litoral, toate pe fondul unei cereri cu 10% mai mari în acest sezon pentru vacanțele la Marea Neagră. Hotelierii de pe litoral au scăzut tarifele, începând cu 20 august, cu până la 30% față de cele din plin sezon.

“În acest weekend, gradul de ocupare pe litoral este de aproximativ 90%, urmând ca săptămâna următoare să scadă la 70%, ceea ce va fi, de asemenea, un record pentru începutul lunii septembrie, când în alți ani hotelurile erau pe jumătate goale”, a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv al FPTR.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

TARIFE REDUSE! CÂT COSTĂ CAZAREA LA MARE LA SFÂRŞIT DE VARĂ

Mai mult, AICI.


Follow us: MangaliaNews PunctRo, to Facebook and @MangaliaNews, on Twitter





Piese auto și accesorii pentru toate tipurile de autoturisme, în Mangalia, lângă Casa Tineretului:
piese-auto-mangalia.ro




Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply