OPINII: MANGALIA – un minunat colț de rai de la țărmul mării

0
693

dora_alina_romanescu

     “Mangalia, orașul de la țărmul mării este cuprins de febra alegerilor locale, asemenea tuturor localităților din țară. Campania electorală a început, candidații și-au prezentat programele pentru Mangalia pe paginile de socializare, prin mass-media și prin afișele electorale admise de legea în vigoare.  Agitația de altădată a dispărut, pentru că nu se mai dau „daruri” electorale care aveau drept scop „momirea” unui segment de alegători, dar, în același timp și umilirea lor.
     Mă plimbam agale pe strada mea când deodată m-a făcut să tresar o voce baritonală ce venea din spatele meu:  „Ce-i cu liniștea asta din oraș? Este totuși campanie…să fie liniștea dinaintea furtunii?” Deși aș fi vrut să-l văd pe cel ce vorbise, am avut tăria să nu întorc capul și să-mi văd de drum. Am zis în sinea mea: „De ce trebuie să fie „furtună” în orașul nostru în timpul campaniei electorale? De ce liniștea locuitorilor trebuie să fie tulburată în această perioadă? 
     Am vizualizat cu ochii minții fiecare candidat care a avut curajut și tăria de a se  arunca în lupta pentru postul de primar al urbei noastre. În primul rând, toți sunt locuitori ai orașului, sunt persoane cu studii superioare, cu  experiență în domeniile de activitate din care provin. Ca să câștige electoratul, cei ce se confruntă pentru funcția de primar trebuie  să ducă o luptă bărbătească, deschisă, transparentă, elegantă.
     Fiecare candidat să încerce prin mijloace proprii să dovedească că este cel mai bun,  că iubește cu sinceritate acest minunat colțișor de rai și nu are  interese personale sau de grup, fiecare candidat să-și contureze  o imagine pozitivă care să rămână în amintirea oamenilor din această comunitate.
       Fiecare dintre aceștia trebuie să se gândească la ideea  că, dacă va avea șansa de a ajunge în scaunul de primar, va trebui să jure cu mâna pe Biblie că va fi devotat intereselor comunității, că își va dedica viața pentru binele acesteia, că, odată ajuns primar, va promova imaginea orașului, va apăra bogățiile acestuia, va avea grijă de patrimoniul cetății, va respecta tradițiile și obiceiurile locului. Este un păcat de neiertat să fie încălcat acest jurământ, iar cel ce va avea această șansă sacră, să reflecteze că nu trebuie să doarmă noaptea până ce nu va rezolva toate problemele stringente ale orașului. Familia lui va deveni comunitatea, realizările locuitorilor vor fi și realizările sale, insuccesele și eșecurile de cele mai multe ori vor fi doar ale primarului.
     Campania electorală nu durează o veșnicie, câștigătorul și ceilalți candidați rămân în continuare în oraș, se vor întâlni pe stradă, la diferite evenimente, vor susține proiecte de interes comun. Dacă în această scurtă perioadă nu se vor ataca, nu se vor împroșca cu noroi, vor uita de orgoliu, de ambiție, nu vor ridica pietre de jos și nu vor arunca în persoanele din fața lor, dacă vor avea tăria să-și recunoască și să-și asume greșelile, atunci își vor putea strânge mâinile fără să simtă o apăsare pe umeri, vor putea să-și vorbească și chiar să găsească puncte comune pentru rezolvarea problemelor legate de viața comunității noastre.
      Nu este ușor să te avânți în vârtejul unei campanii electorale, dar, dacă au făcut-o, candidații noștri au știut ce îi așteaptă, și-au asumat și lucrurile bune și cele rele, au știut că vor avea susținători onești, cinstiți, dornici de o viață bună, decentă în comunitatea noastră. Sunt convinsă că stimații noștri candidați  îi vor ignora pe acei cetățeni care folosesc un limbaj abject, încât ești nevoit să-ți pleci privirea și să roșești când citești pe paginile de socializare comentariile lor. Să le dăm și lor crezare…așa știu ei să se manifeste, așa pot ei să-și exprime sentimentele. Prin această atitudine sunt  și ei buni la ceva…prezența lor este un motiv pentru fiecare candidat să lupte cu toate forțele pentru a dovedi că sunt superiori acestor indivizi și după alegerile locale vor rămâne lideri pentru comunitatea noastră, chiar și în cazul în care nu vor ajunge în scaunul de primar. Oamenii nu-i uită și le vor acorda fiecăruia respectul pe care-l merită.
     Cel mai important lucru în viață este să trăiești ceea ce ești, să-ți cultivi și să-ți ocrotești ideile, visurile, gândurile, să vezi tot ce este de văzut bun, să înțelegi, să conștientizezi tot ce te face fericit, demn, cinstit, apreciat, iubit.
     Libertatea, pacea, armonia, fericirea pe pământ sunt dorite de aproape toți pământenii. Majoritatea oamenilor trudesc din greu pentru bani, fac sacrificii, compromisuri, își doresc să-și împlinească cu orice preț visurile, dar sunt și oameni al căror scop în viață este acela de a-și ajuta necondiționat semenii, de a-i ocroti, de a le dărui cele mai alese sentimente din sufletul lor. Oamenii urmează drumuri diferite în viață, dar, oriunde merg, sunt urmați de faptele lor bune sau rușinoase.
     Niciun pământean nu este curat precum lacrima, nimeni nu este fără păcate, toți oamenii au umerii încărcați de  greșelile mari sau mici pe care le fac în călătoria lor prin viață. Să nu ne judecăm semenii înainte de a ne privi chipul în oglindă. Să nu uităm că în fața morții și în fața lui Dumnezeu suntem toți egali. Suntem o fărâmă de nimic în acest imens Univers, dar putem deveni importanți prin faptele noastre. Să nu uităm că este loc pentru toți pământenii sub soare.
      Succes pentru fiecare candidat și să dea Dumnezeu să câștige cel mai bun!
      Dragi cetățeni ai orașului Mangalia, vă rog, cu respect, să mergeți cât mai mulți la vot pe data de 5 iunie și să vă manifestați spiritul civic așa cum trebuie. Noi ne alegem primarul, noi îl  desemnăm în fruntea urbei noastre ca să ne reprezinte! Decizia finală este a noastră, a cetățenilor din orașul nostru!
      Doamne, te rugăm, privește spre orașul de la țărm de mare și să-L binecuvântezi!
      Facă-se voia Ta, Doamne!”
     Dora Alina Romanescu,
     Mangalia, 15 mai 2016.

Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook





piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply