“Traim impreuna in aceasta urbe, cu vietile noastre de care suntem mai mult sau mai putin multumiti. Ne ducem copiii in fiecare dimineata la scoala, in speranta ca vor zbura din cuib si se vor face oameni mari. Ne punem speranta in dascali, niste oameni minunati, dar umiliti cateodata, pentru simplul fapt ca sunt angajati ai statului si sunt nevoiti sa suporte sistemul haotic.
Ne alegem din patru in patru ani un conducator, al mai gospodar din urbe, care sa gospodareasca, cum stie el mai bine, ograda noastra, unde cu totii ducem cate ceva din impozitele, taxele si alte “dari” inventate de-a lungul timpului. Ne supunem regulilor comunitatii si mergem mai departe, in fiecare zi, ca niste roboti, cautand cu disperare mici bucurii sau placeri vinovate, care sa ne faca sa inaintam cu greu prin desisul vietii.
Ne mai trezim cateodata si privim in stanga, in dreapta, ne uitam in jos, pe strada si… ce vedem? Simbolul nesimtirii, crasa nerusinare a unor oameni in care cetatenii au avut incredere si care indraznesc (pana unde duce tupeul) sa ne ceara sa-i punem din nou in fruntea urbei pe care a dezonorat-o, a ignorat-o atatia ani.
Cum se poate ca, zilnic, uneori chiar si de doua ori pe zi, parintii care vin sa-si duca si sa-si ia copiii de la Liceul Callatis, sa suporte “craterele” din asfalt, sa faca slalom printre balti, sa se astepte politicosi unii pe altii pentru ca strada nu poate fi folosita? Si asta de patru sau mai multi ani. Cum este posibil? Cat tupeu poti sa ai sa ceri votul, tratand astfel cetatenii?
Numai din taxele locale, impozitele pe profit, impozitele pe salarii pe care le-am achitat, in conturile primariei, in ultimii patru ani, in nume propriu sau in numele societatilor pe care le conduc, sunt convins ca s-ar fi putut asfalta cateva strazi din Mangalia.
De ce va bateti joc domnilor, de parintii acestia si asa destul de incercati de nevoile zilnice? De unde atata dispret fata de aproapele tau? Ce sa facem cu monumente pe care nu le poate vizita nimeni?
Lipsa de respect si lipsa de grija pentru banii comunitatii, asta le reprosez eu celor care sunt in fruntea urbei. Dispretul fata de oameni si faptul ca ne considera pe toti o masa uniforma, inerta, fara personalitate si sentimente, o masa de materie fara creier”.
Becheru Remus Octavian, Marti, 10 mai 2016.
Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook
Publicitate
https://www.mangalianews.ro/
Frumos spus, dar recunosc că mie îmi place perioada de campanie electorală. Pentru că este singurul moment când simt că-s importantă. Fiecare candidat sau formațiune politică își amintește că în urbe exist și eu, sau, mai exact există și votul meu. Și încep să curgă promisiunile, care mai de care mai fanteziste. Adolescenții fac un ban de buzunar lipind afișe sau împărțind pliante, adulții discută pe la colțuri pătimaș, întregul oraș trăiește febra electorală.
Mie îmi place să privesc, să citesc și să aștept, să văd cu ce mai plusează contracandidații. Recunosc că am și eu opiniile mele. ”Cetățean turmentat”, dar totuși am și ochi și urechi și, slavă Domnului, creier. Din start am exclus PSD-ul. Nu uit iarna aceea în care candidatul susținut de ei m-a obligat să stau în frig, să-mi încarc factura la energie electrică și să tremur blestemându-i fiecare literă a numelui. Și nici că în vara următoare am fost nevoită să zugrăvesc, pentru ca igrasia îmi năpădise toți pereții, și oricât i-am frecat eu cu clor,a fost în zadar. Și acum pot să-mi ofere promisiuni aurite și multe povești despre schimbare, că nu-mi mai trebuie. Și regret că un om a cărui opinie o apreciam drept sinceră, a ales să se înregimenteze acolo. Dar fiecare face cum crede că e mai bine….pentru el, evident, doar nu pentru noi….
Actualul primar….hmmmm…se cunoaște că nu este mangaliot….nu reușește să se racordeze la nevoile noastre. Parcul acela….e numai betoane. Eu am crezut că vor fi alei, băncuțe, mulți pomi, răzoare de flori, dar se pare că și copacii vor fi din betoane. Și poate că ne-a adus gazul în oraș, dar nevoile noastre mărunte nu se fac auzite de către domnia lui.
Am mai citit despre un campus în zona Liceului Ion Bănescu. Și am privit poza aceea fantezistă, dar nu am putut să mă dumiresc cum se poate face așa ceva, când imaginea aceea nu aduce cu nimic din zona liceului. mă rog, poate nu am eu bunăvoința să privesc în viitor.
Iar ofertele curg, iar eu abia aștept să ajung acasă de la muncă să citesc un nou episod….și să-mi imaginez cum ar putea să arate orașul meu. Doar acum contez….se pot amâna oare alegerile?::))