În urmă cu aproape 30 de ani (1987), eleva Buzan Angela aducea Mangaliei un trofeu minunat de la Festivalul de muzică și poezie „Lucian Blaga” din Sebeș-Alba.
Interviu realizat de E.C. Ninu.
Doamnă profesoară, mangaliană get-beget, aţi devenit, după aprecierile unor foşti profesori ai Dv., o legendă vie a acestei aşezări de la malul mării, dat fiind drumul parcurs, de la o elevă pasionată de literatură şi teatru, la cel de cadru didactic. Este, am înţeles, şi o tradiţie familială. Ne-aţi putea limpezi acest statut ?
Mama mea este învăţătoare. Tatăl meu este militar de carieră. Este uşor de dedus, în acest context, accentul pus pe învăţătură şi chiar o oarecare disciplinare a vieţii, în educaţia mea. Sora mea a fost profesor de informatică, actualmente este inginer la DMHI. Fratele meu este profesor de educaţie fizică şi director al Clubului Sportiv Şcolar Nr. 1 din Constanţa. (N.n.: Actualmente, director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Tuzla).
Printre performanţele care v-au lansat în această carieră, aceea de premiantă, în anii de şcoală, cea de fostă deţinătoare, ca elevă a Liceului Industrial Nr. 1 Mangalia, a unor premii au ajutat această instituţie să se situeze, pe locul II, la nivel judeţean, în întrecerea “Cea mai bună şcoală”, la sfârşitul anului 1988. Dincolo de aceste distincţii, obţinute la olimpiada de Limba şi Literatura Română (menţiune la etapa judeţeană, în clasa a X-a), precum şi la Festivalul “Cântarea României” (locul I la etapa locală şi la cea judeţeană), am înţeles că una, remarcabilă, a fost şi absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii “Ovidius”. Aţi fi putut rămâne, am înţeles, dată fiind media, care vă situa pe primele două-trei locuri, în învăţământul superior, dar nu aţi făcut-o. De ce ?
Sunt mulţi ani de când am hotărât acest parcurs al vieţii mele. Finalul de facultate nu mă împăcase încă, deplin, cu literatura română. Aveam prea puţine motivaţii literare autohtone. A ocupa o catedră de literatură română la nivel universitar mi se părea o înşelătorie. Abia mai târziu am înţeles că ceea ce-mi reproşam, de fapt, era insuficienta cunoaştere a literaturii române, în ciuda anilor de studiu. Cine porneşte pe acest drum, nu termină niciodată.
În liceu am citit tot ce mi-a picat în mână, cum se spune. Motivaţia pentru literatură a fost mereu una emoţională iar profesorul de limba română de atunci, dl prof. Ninu Corneliu, înţelegea foarte bine această carenţă personală. De altfel toţi profesorii care au încercat, atunci şi mai târziu, să mă adune într-o ramă precisă, nu au reuşit decât să mă lase mai liberă în interior decât lăsam să se vadă.
Le sunt recunoscătoare domnilor profesori de limba română Ninu Corneliu, Negoiaş Constantin, Ionel Dumitrescu, Baciu Vasile şi maestrului Marin Mincu pentru fiecare strop adunat din lumină şi dăruit unui tablou mai degrabă suprarealist, mă tem. Vioara care mi-a înţeles acordul deplin a fost dna prof. univ. Zina Molcuţ, căreia îi aduc un pios omagiu, şi pe care mi-o voi aminti mereu tremurând de emoţie la catedră, în faţa unui public la fel de emoţionat de trăirile domniei sale. Cursurile dumneaei erau ca plimbarea pe malul mării, atunci când pui pălăria într-o parte şi te retragi în visare.
La Liceul Teoretic Mangalia, în vechiul sediu al Căminului 3, din incinta actualului Grup Şcolar Industrial “Ion Bănescu”, aţi profesat o perioadă, ca titular. Ce satisfacţii aţi avut aici, aşa cum s-ar desluşi din paginile primei reviste şcolare din oraş, “Lyceum”, apărută între 1997-1998, sub coordonarea unui fost profesor al dv., în timpul primului an al celui de-al doilea directorat?
Vă invităm să citiți interviul întreg pe mangalia.tv
Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook
