De ce nu poate fi asfaltată Mangalia? Primarul acuză PSD că blochează proiectul, Foleanu îi cere să se apuce de treabă

1
619
mangalia-asfaltare2
CUGET LIBER: Mangalia, blocată de un nou scandal între primarul Cristian Radu şi consilierii locali PSD. De data aceasta, edilul oraşului şi aleşii locali nu au reuşit să cadă de acord asupra proiectului de asfaltare a localităţii, precum şi a unei rectificări bugetare prin care urma să fie alocaţi bani mai multor servicii subordonate Primăriei şi Consiliului Local. Şi de aici acuzaţiile curg şi de o parte şi de alta, în timp ce locuitorii Mangaliei sunt cei care suferă cu adevărat.
„La şedinţa de astăzi a Consiliului Local, reprezentanţii PSD au refuzat să aprobe alocarea de fonduri pentru lucrările de plombare şi asfaltare a mai multor străzi din oraş. Aceştia au respins o rectificare bugetară, care prevedea resurse financiare pentru reparaţii străzi, amenajarea de trotuare şi covor asfaltic, în special în cartierele noi de case, unde drumurile de acces sunt impracticabile. Totodată, majoritatea PSD din CL a blocat finanţarea programelor de asistenţă socială şi de salubrizare, la nivelul întregului municipiu. Consider că este inacceptabil ca unii politicieni să se folosească de puterea pe care au primit-o prin votul cetăţenilor, tocmai pentru a bloca proiectele de dezvoltare comunitară, atât de necesare oraşului nostru”, a declarat primarul Cristian Radu. (…)

„Primăria are bani să asfalteze tot oraşul, nu pentru plombe“

Citiți continuarea în cugetliber.ro, Miercuri, 6 aprilie 2016.



Elefant.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

  1. Din declarații iese asa:
    FOLEANU MINTE. De 3 ori.

    Sa presupunem ca este adevarat, ca a gresit cineva si pentru corectare e nevoie ca ei (consilierii) sa aprobe. Domnia sa zice ca nu aprobă corectarea pentru ca nu este vina dansului ca s-a facut o greșeala. Păi și ce il împiedica sa aprobe rectificarea?

    Apoi ca luați la întrebări cei din primărie ei spun asa:
    ADPP care se ocupa de lucrări, are Autorizațiile pentru asta, nu are banii in buget. Pentru ca au facut o șmecherie juridica consilierii, au aprobat CATRE PRIMARIE bugetul de asfaltări, cu care se laudă. Ca banii sa fie folosiți trebuie adunata sedinta de consiliu sa aprobe corectarea acestei situatii, transferarea bugetului catre ADPP. S-au adunat si au refuzat.

    Acum îl citim in presa pe dl Foleanu acuzând ca nu se asfaltează.

    Consecința: cartierul Dobrogea 1 ramane si anul asta neasfaltat.
    Sezonul de vara ne prinde cu gropi si străzi distruse.

    Să nu creadă consilierii locali (aleși!) că tot orașul nostru e prost sau nepăsător. Nu suntem la “alba-neagra”.

Leave a Reply