Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu legitim al Principelui Carol al II-lea si al Principesei Elena. A fost suveran al României în două rânduri, între 1927 şi 1930, apoi între 1940 şi 1947. Majestatea Sa a fost ultimul supravieţuitor dintre monarhii aflaţi pe tron în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost decorat atât cu Ordinul Victoria, cea mai înaltă distincţie a Uniunii Sovietice, cât şi cu Legiunea de Merit în grad de Mare Comandor al Statelor Unite ale Americii. În 2012, la Jubileul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Regele Mihai a ocupat locul de onoare din dreapta acesteia, în semn de recunoaştere a vieţii sale austere, dedicate valorilor democratice.
Mihai a devenit rege pentru prima dată, în 1927, la vârsta de cinci ani, sub o regenţă alcătuită din prinţul Nicolae, unchiul său, patriarhul Miron Cristea şi şeful Înaltei Curţi de Casaţie, Gheorghe Buzdugan. Micul rege va fi însă detronat prin întoarcerea tatălul, Carol al II-lea, în iunie 1930.
După abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, Regele Mihai revine formal la tron în condiţii extraordinar de dificile. Basarabia şi Transilvania de Nord fuseseră cedate în urma pactului Ribbentrop-Molotov şi a dictatului de la Viena. Conducătorul statului era de facto mareșalul Ion Antonescu. Singurele intervenţii regale acceptate au fost cele ale Reginei-mamă Elena pentru salvarea evreilor. De aceea, numele ei apare în rândul „drepţilor popoarelor” la memorialul Yad Vashem din Israel.
Liderii partidelor democratice şi Regele Mihai considerau însă iraţională decizia mareşalului Antonescu de a continua războiul alături de Hitler. După dezastrul de la Stalingrad din 1942-1943, ei încep negocieri secrete cu Aliaţii pentru reorientarea României.
„Riscurile erau enorme fiindcă majoritatea armatei era pe front, în interiorul ţării nu erau decât oameni tineri care aveau numai trei săptămâni de instrucţie militară, dar situaţia era aşa de gravă pe front încât nu se mai putea continua alianţa cu Germania. De fapt, toată ţara şi cu mine, nu eram deloc de acord cu această alianţă care ne-a dus până la Stalingrad”, a povestit Regele Mihai într-un interviu pentru BBC despre ziua de 23 august 1944.
Mihai I, ultima barieră contra dictaturii
La 23 august 1944, Regele Mihai îi cere mareşalului să părăsească alianţa cu Germania, iar în urma refuzului, Ion Antonescu este arestat.
„Trupele sovietice mai devreme sau mai târziu ar fi intrat oricum în România. Faptul că au făcut-o în calitate de trupe aliate şi nu ca trupe învingătoare a reprezentat o şansă extraordinară pentru că România a fost scutită de însemnate distrugeri”, a explicat istoricul Alin Ciupală.
Pentru scurtarea razboiului, Washingtonul i-a conferit Regelui Mihai Legiunea de Merit a Armatei Americane, iar Stalin i-a recunoscut meritele antinaziste prin ordinul Victoria, cel mai înalt ordin al URSS. Dar începând din august 1945, Regele Mihai nu mai semnează decretele guvernului pro-sovietic Petru Groza, iar la 8 noiembrie 1945, de onomastica Regelui, are loc cel mai mare protest anticomunist de după război. Liderii occidentali îi sfătuiesc însă pe Rege să se înţeleagă cu ruşii.
„România a fost lăsată în sfera de influenţă sovietică. Nici nu cred că se putea întâmpla altfel. România este mult prea aproape de această putere. Intenţiile URSS erau foarte clare. Nu putem vorbi de o trădare a Occidentului faţă de România. Marea Britanie, Statele Unite, Franţa au acţionat ţinând cont de interesele lor strategice pe termen lung și din nou aş sublinia curajul şi tăria de caracter a Regelui Mihai, putea să plece şi totuşi a rămas aici şi la un moment dat el rămăsese singura speranţă a românilor, singurul garant al unui regim democratic”, a adăugat Alin Ciupală.
Vă invităm să citiți continuarea pe digi24.ro, Joi, 3 martie 2016.
