Iarna se dezlănţuie. Weekend de coşmar cu viscol, ger şi zăpadă troienită

0
659

Care vor fi zonele cele mai afectate de ninsori.

Iarna-autentica-in-toata-tara-Foto-Dorin-Constanda-Click

Vremea se schimbă radical în următoarele ore, iar Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis o avertizare valabilă, vineri, pentru toată ţara. Iarna revine în forţă: ninsori abundente, lapoviţă şi viscol. De sâmbătă, ninsorile vor cuprinde toate regiunile, iar viscolul va troieni multe zone din ţară.

Conform ANM, pe parcursul zilei de vineri, 15 ianuarie, în jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15…20 l/mp. În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în Munţii Banatului. În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70…80 km/h la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vestul teritoriului la începutul zilei şi local şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50…60 km/h.

Primele ninsori apar în zona montană

ANM avertizează că începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (16/17 ianuarie), vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica, urmând ca, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, meteorologii să emită noi mesaje. Conform specialiştilor,  primele ninsori apar în această noapte în special în zona montană, consistente în nordul Carpaţilor Orientale şi în Munţii Apuseni.
“Se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare în Maramureş şi în nordul şi estul Transilvaniei, iar în Crişana şi Banat vor predomina ploile. De vineri, aria precipitaţiilor se va putea extinde, astfel încât cantităţile de apă să totalizeze 15-20 de l/mp îndeosebi în zona montană, unde se va depune strat nou de zăpadă”, a anunţat Elena Mateescu, director ANM. Val de frig şi ninsori viscolite

Citeste mai mult: adev.ro/o0ytxi

Vineri, 15 ianuarie 2016.




piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply