Toate extragerile de la Loteria bonurilor au fost greșite!

0
563

loteriabonurilorfiscale

DIGI24.ro: Situaţie incredibilă la loteria bonurilor fiscale: toate premiile de până acum au fost acordate greşit. Asta pentru că numerele extrase, care compun, practic, valoarea bonului fiscal câştigător, au fost aranjate în ordinea inversă celei trecute în regulamentul loteriei bonurilor fiscale.

„În Legea Loteriei fiscale scrie că prima cifră extrasă din urne este cifra unităţilor. Or, statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor şi Loteria Română, a stabilit la fiecare dintre cele şase extrageri, în afara legii, că prima cifră extrasă este cea a sutelor. Astfel, la prima extragere din istorie, când s-a câştigat cu un bon de 6 lei, cei îndreptăţiţi să ia premiul erau cei cu bonuri în valoare de 600 de lei”, relatează Economica.net.

La prima loterie a bonurilor au fost peste 18.000 de câștigători, care au primit un premiu de aproximativ 50 de lei.

 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply