Consilierul Paul Foleanu cere daune de la Neptun Olimp SA pentru că a fost dat afară ilegal din funcţia de director general

0
921

paul-foleanu

Consilierul local Paul Florin Foleanu, în război cu SC Neptun Olimp, la trei ani de zile de când a fost revocat din funcție. Foleanu a acționat în instanță societatea de stat din Mangalia, căreia îi solicită daune interese, pe motiv că a fost demis înainte de expirarea mandatului.

Paul Foleanu a fost revocat din funcție în anul 2012, deși contractul acestuia ar fi expirat în 2015. Schimbarea a survenit după ce USL a ajuns la guvernare. Culmea ironiei, Paul Foleanu este acum consilier PSD, după ce, în perioada când era director la Neptun Olimp SA, era ales PDL.

Paul Foleanu a fost numit, în aprilie 2009, directorul general al societăţii Neptun Olimp SA. Acesta a preluat funcţia de la Mircea Diaconu, fostul director, iar o dată cu aceasta, şi patrimoniul societăţii. Deși, potrivit contractului, scaunul de conducere îi era asigurat până în 2015, ei bine, în anul 2012, Foleanu a fost revocat din funcție. Consiliul de Administraţie al societăţii a decis ca, în locul său, director general al SC Neptun Olimp SA să fie numitGheorghe Mărgărit, administratorul hotelului Proton din Neptun. După revocarea din funcție, Foleanu a solicitat noii conduceri acordarea unor daune interese pentru nerespectarea contractului.

Continuarea, AICI. Miercuri, 9 sept.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply