NICU COVACI şi MONI BORDEIANU demarează turneul naţional ”VREMURI – Remember the 60s”

0
824
nicu_covaci

Geniul din spatele fenomenului Phoenix, Nicu Covaci, împreună cu Moni Bordeianu, demarează, în luna Martie, în paralel cu proiectele Phoenix pentru anul 2015, un turneu naţional, care va permite românilor întâlnirea cu muzica celei mai importante trupe rock din această ţară, care a menţinut vie, prin muzica sa, mândria naţională şi spiritul românesc în trista perioadă comunistă şi în anii ce au urmat acesteia.

moni_bordeianu

Anul 2014 a însemnat pentru formația Phoenix o întinerire a componenței și a spiritului, o activitate bogată și continuă care a culminat cu lansarea albumului ”Vino, Țepeș!” în luna decembrie.

”Vremuri – Remember the 60’s” este un concept care include înfățișarea celor doi fondatori Phoenix într-o ipostază rar întâlnită în decursul carierelor artistice, atât în ceea ce privește repertoriul, cât și din punct de vedere al modalității de prezentare.

În anii ’60 s-au pus bazele formației Phoenix, pe atunci Sfinții, revoluționând nu numai ideea evenimentelor live în Timișoara epocii, dar și cifrele obișnuite în materia vânzărilor de albume la nivel național. Ceea ce avea să devină ulterior formația-mit a muzicii românești, a debutat cu un repertoriu străin, neobișnuit vremurilor.

În concertele turneului ”Vremuri”, Moni Bordeianu se întoarce în fața publicului împreună cu The Beatles, Rolling Stones, The Doors, Kinks, Byrds, Yes, și cu perioada Phoenix care l-a consacrat. Într-o interpretare de excepție a unei muzici de calitate, mereu actuale, realizează un pod peste timp nu numai pentru generațiile care au trăit fenomenul anilor 60, ci și pentru ascultătorii de toate vârstele care iubesc nemuritorii rock-ului clasic.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Alături de Moni Bordeianu și de Nicu Covaci, vor urca pe scenă Dzidek Marcinkiewicz (keyboard, bass) și Roxana Zanga (tobe), iar evenimentele se vor desfășura în locații care permit o atmosferă de apropiere și de comunicare, și o participare activă din partea publicului.

Mai mult, AICI.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply