“Naufragiu” de trei milioane euro pe litoral pentru R.A.A.P.P.S.

0
714

litoral-NEPTUN

2015 nu vine cu veşti bune pentru Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Anul trecut, instituţia nu a vândut niciun imobil de pe litoral iar pe lista de licitaţii din acest an figurează active nevândute de peste trei milioane de euro.

Dacă vânzarea de apartamente de protocol în capitală merge cât de cât bine în sensul că o parte dintre active şi-au găsit cumpărători, pe litoral este dezastru. Sfârşitul lui 2014 a prins R.A.A.P.P.S. pe picior greşit: o listă cu imobile aprobată pentru organizarea de licitaţii, niciun ofertant. Potrivit instituţiei, licitatorii au „liber” pentru scoaterea la mezat a patru active care totalizează 3, 0066 milioane euro, care au un handicap major: sunt prea scumpe şi au mai fost scoase fără succes la licitaţie.

Este vorba despre două terenuri sportive, o vilă şi un complex hotelier. Terenul de tenis al Hotelului Arad, din staţiunea Neptun – Olimp, compus din două sectoare de zgură cu o suprafaţă de peste 600 metri pătraţi şi spaţiile verzi aferente, care are un preţ de 479.100 de euro, iar terenul de minigolf din vecinătate, cu o suprafaţă totală de peste 7.700 de metri pătraţi, costă 555.400 de euro.

Acestora li se adaugă complexul restaurant Dunărea, care costă peste un milion de euro şi vila Agigea, care are un tarif de 989.600 euro fără TVA. Iniţial, pentru acest active, instituţia de protocol ar fi trebui să organizeze încă de anul trecut licitaţii, însă procedurile au fost amânate pentru 2015.

Din punct de vedere al şanselor de valorificare, decalarea termenelor de licitare nu are nicio valoare, din simplul fapt că aceste imobile şi în fapt, toate proprietăţile R.A.A.P.P.S. de pe litoral, au fost licitate de nenumărate ori, dar fără rezultat. Regia deţine zeci de imobile şi terenuri situate pe litoral, evaluate la preţuri cuprinse între 240.000 şi 2,4 milioane de euro.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cel mai ieftin activ licitat în ultimii  ani este pepiniera din în staţiunea Eforie Nord, iar cea mai scumpă proprietate de protocol a statului este Complexul Dacia din Neptun-Olimp, scos la vânzare în trecut cu un preţ de pornire de peste 2,4 milioane de euro.

Continuarea,  AICI. Luni, 19 ian.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply