Cine poate beneficia de ajutoare alimentare de la UE (documente)

2
769

ajutoare ue

SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ MANGALIA

INFORMARE

Urmare a clarificărilor  primite în data de 02.12.2014, referitoare la modalitatea de distribuire a ajutoarelor alimentare prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate  (POAD) pot beneficia de ajutoare următoarele categorii de persoane:

  • familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  • familiile beneficiare de alocaţie de susţinerea  familiei acordată  în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare;
  • şomerii care beneficiază în condiţiiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările  ulterioare, de indemnizaţie de şomaj în cuantum  lunar stabilit conform  prevederilor legale până la 400 lei, inclusiv  şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţe care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002;
  • pensionarii sistemului public de pensii a căror drepturi, obţinute din pensie sau după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună;
  • pensionarii sistemului public de pensii  beneficiari de indemnizaţia socială pentru pensionari, acordată potrivit O.U.G. nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, al căror venit se află sub 400 lei/lună;
  • persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţii şi copii;
  • persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporurilor invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strainătatea ori constituite în prizonieri.

 Categoriile de persoane menţionate mai sus care nu au primit cupoane  pentru alimente se vor prezenta începând cu data de: 

10.12  – 16. 12. 2014

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

la sediul

Serviciului  Public de Asistenţă Socială Mangalia

Strada  Delfinului, nr. 1, vis a vis de Garnizoana Mangalia

 în intervalul orar  8.00 – 16.00

cu documentele care le atestă calitate de beneficiar şi cartea de identitate  în original şi copie xerox

NOTĂ privind  actele doveditoare:

beneficiarii de ajutor social:

– cartea de identitate şi mandatul poştal pentru plata drepturilor

beneficiarii de alocaţie de susţinerea familiei:

– cartea de identitate şi mandatul poştal pentru plata drepturilor

şomerii indemnizaţi:

–  cartea de identitate şi carnetul de şomaj vizat conform prevederilor legale sau mandatul poştal care atestă plata indemnizaţie şomaj cuvenite lunar în cuantum de până la 400 lei, inclusiv, conform prevederilor legale

şomerii neindemnizaţi:

–  cartea de identitate şi adeverinţă eliberată pentru luna în curs de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă – punct de lucru Mangalia

pensionarii sistemului public de pensii:

– cartea de identitate şi ultimul mandat poştal pentru plata drepturilor care să ateste că pensia se află sub 400 lei/lună sau decizia de pensie;

pensionarii sistemului public de pensii, beneficiarii de indemnizaţie socială:

– cartea de identitate şi ultimul mandat poştal pentru plata drepturilor care să ateste că pensia se află sub 400 lei/lună sau decizia de pensie;

persoanele cu handicap grav sau accentuat:

-cartea de identitate şi certificatul de încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat;

veteranii, văduvele de război, persoanele persecutate din motive politice:

– cartea de indentitate, documente care să ateste calitatea de veterani, văduve de război sau persoane persecutate din motive politice şi  ultimul mandat poştal pentru plata drepturilor.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


2 COMENTARII

  1. Rsp.de la Primarie:
    Ajutoarele de la UE se vor da, ca de fiecare dată, la începutul anului. Beneficiarii vor fi anunţaţi, în funcţie de informaţiile primite de la Guvern, respectiv Prefectură. Acele cupoane au fost date exclusiv din considerente electorale.

Leave a Reply