După ce că toată viaţa au fost nevoiţi să se lupte cu prejudecăţile şi privirile cârcotaşe ale societăţii care le-au respins copiii din cauza dizabilităţilor de care suferă, familiile constănţene în care s-au născut astfel de copii sunt lăsate de izbelişte, statul neoferindu-le nici cel mai mic sprijin pentru tratarea acestor copii.
O singură lună a durat „minunea” decontării terapiilor pentru copiii cu dizabilităţi din Constanţa de către Casa de Asigurări de Sănătate. O lună în care, sute de copii, alături de părinţii lor, au făcut paşi uriaşi către normalitate. Din luna august, însă, programul naţional de decontare a terapiilor specializate a fost întrerupt, în ciuda tuturor eforturilor specialiştilor de a-l continua. Zeci de scrisori şi reclamaţii au curs de atunci către toate forurile şi instituţiile abilitate pentru a avea, din nou, o şansă la recuperare.
„Programul a fost demarat la începutul verii, însă nu a putut fi susţinut decât două luni. Una în care am fost anunţaţi să chemăm părinţii cu copiii cu dizabilităţi şi una am făcut-o benevol, ştiind că o astfel de ruptură avea nu doar să ridice nemulţumiri şi panică în rândul părinţilor, dar mai ales regres pentru copii.
Prima grupă care a intrat în program a fost alcătuită din 15 copii cu care am făcut terapie gratuită de două ori pe săptămână. Mai mult decât atât, şi părinţii lor au fost consiliaţi şi încurajaţi ori de câte ori au venit la centru pentru ca lucrurile să meargă în direcţia potrivită.
Din păcate, am fost nevoiţi să întrerupem activitatea în acest sens pentru că nu am primit nici măcar fondurile pe prima lună.
De vină pentru această situaţie, culmea, pare să fie sistemul informatic al CNAS, care nu mai este funcţional”, a precizat Cristina Gemănaru, psihoterapeut, coordonatorul Centrului de Autism „Marea Neagră”.
Părinţii sunt disperaţi
Pentru aceşti părinţi, întreruperea terapiei a însemnat mulţi paşi înapoi şi la fel de multă disperare. „Faptul că beneficiam de aceste şedinţe de terapie gratuite, ne ajuta şi financiar şi psihologic pentru că aveau mai multe şanse de recuperare. Să ai un copil cu dizabilităţi presupune să te lupţi nu cu tine, ci cu o întreagă societate care te judecă şi te umileşte”, a spus mama unei adolescente de 17 ani, cea care a înfiinţat şi o asociaţie de sprijin a părinţilor care au copii cu dizabilităţi.
Citiți continuarea în cugetliber.ro, Vineri, 7 nov.2014.
