Care sunt necazurile directorilor din învăţământul constănţean

0
823

caresuntnecazurile

Ieri, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“, a sunat… clopoţelul şi pentru directorii unităţilor constănţene de învăţământ, care au fost convocaţi la o şedinţă ce a avut-o ca invitat principal pe parlamentarul Ecaterina Andronescu. 

După o succintă prezentare a raportului de activitate al ISJ Constanţa pentru anul şcolar trecut, dar şi a planului managerial pentru acest an, a urmat discursul parlamentarului Ecaterina Andronescu, în care am recunoscut aceleaşi deziderate şi aceleaşi parabole cu cele spuse la întâlnirea învăţătorilor de astă-vară, de la Eforie Nord. De altfel, cârcotelile din sală cum că ar fi o întâlnire marcată de campania electorală nu aveau cum să fie evitate. Tocmai de aceea am întrebat-o cu ce prilej la Constanţa şi ne-a răspuns că a venit la invitaţia ISJ Constanţa. 

„Am fost şi la întâlnirea directorilor din judeţul Hunedoara, şi din judeţul Caraş-Severin şi din Mehedinţi. Pentru mine sunt foarte importante aceste întâlniri, pentru că reprezintă tot atâtea mijloace de a schimba idei cu cei care lucrează în învăţământul preuniversitar, de unde ne extragem argumentele pentru regle-mentările legislative viitoare”, a spus Andronescu. 

De ce a fost aplaudat Mitică Iosif 

În partea a doua a şedinţei, directorii constănţeni au fost invitaţi să-i aducă la cunoştinţă fostului ministru al Educaţiei problemele cu care se confruntă. În absenţa unor buni vorbitori, precum prof. Gheorghe Gavrilă sau Alexandru Bujeniţă, liniştea ce nu anunţa vreo întrebare a fost spartă, forţat, ce-i drept, chiar de prof. dr. Răducu Popescu, „generalul” întrebându-l pe directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” Medgidia, prof. Marius Furtună, ce-l frământă.

„Mă frământă multe, dar sunt rezolvabile toate. Mă bucur că suntem printre puţinele şcoli care au primit finanţare europeană pentru construirea unei săli de sport, dar acum avem o problemă într-un proiect, pentru că uneori fondurile nu sunt destule pentru ceea ce ne-am propus”, a mai spus prof. Furtună. I-a urmat prof. Alina Codreanu, inspector resurse umane, care a ridicat o hibă legislativă legată de pensionarea obligatorie la sfârşitul anului şcolar. 

După ce prof. Olguţa Papa, directorul Liceului Cobadin, a adus la cunoştinţă faptul că are nevoie urgent de încă un microbuz, a venit rândul liderului sindical Mitică Iosif să pună degetul pe rană. A început prin a afirma că salarizarea nu este motivantă, iar tinerii privesc catedra ca o punte spre o meserie mai bănoasă; în momentul în care a spus că trebuie făcut ceva pentru că munca celui de la catedră a devenit sufocată de birocraţie, de statistici şi rapoarte, toată lumea l-a aplaudat cu frenezie. O altă repriză de aplauze puternice a urmat când acelaşi lider a afirmat că trebuie reintroduse salariile de merit, care ar constitui o pârghie în mâna directorilor pentru stimularea performanţei. 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mai mult, în cugetliber.ro, Miercuri, 15 oct.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply