Iubitorii artelor sunt aşteptaţi în Vama Veche, în perioada 22 -31 august, pentru a se bucura de soare, mare şi de ediţia aniversară a Festivalului de arte vizuale Vama Sub Lumini de Oscar (VSLO), care va debuta în această vineri.
Festivalul aduce în prim plan manifestări din sfera fotografiei, a filmului şi picturii, oferind tuturor posibilitatea de a viziona expoziţii, vernisaje şi proiecţii de filme în premieră, dar şi de a participa la seminarii şi cursuri.
Punctul central al VSLO este reprezentat de activitățile dedicate fotografiei, cursurile fiind susţinute de profesionişti ai fotografiei, recunoscuți pe plan național și internațional, care vor prezenta atât principii teoretice, cât şi latura practică a fotografiei, iar fiecare sesiune va include și analiza lucrărilor participanților.
O altă categorie foarte apreciată în cadrul Vama Sub Lumini de Oscar este cea dedicată filmului. În acest an, VSLO oferă workshop-uri care se vor desfășura pe parcursul a şapte zile, proiecții de filme ale unor apreciați regizori români, precum Gabriel Achim („Visul lui Adalbert”), Iulia Rugină („Raluca 1+1” şi „SINK2), Nap Toader („Nunta în Basarabia”), Vladimir Dembinski („Eclipsa”), dar și vizionarea unor reportaje și emisiuni realizate de Carmen Avram, foarte apreciate în România și premiate pe plan internațional, precum Lungul drum spre casa, Codrul frate cu străinul, Turma lui Ceaușescu și multe altele.
Workshop-urile dedicate filmului acoperă toate activitățile legate de crearea unui film, de la introducere în gramatica filmului, la bazele managementului de producție, găsirea locațiilor de filmare și selectarea actorilor, înregistrarea sunetului și a imaginilor, reglarea luminilor, editare și până la momentul final de proiecție a materialului realizat. Lectorii care vor susține aceste cursuri sunt specialiști din România și din străinătate, recunoscuți atât pe plan național, cât și internațional, cu o experiență bogată în domeniile lor de activitate. Printre aceștia se numără: Thomas Diseth (Norvegia), Veaceslav Cebotari (Republica Moldova), Edi Schneider, Florian Stoica, Bogdan Petrașcu, Cătălin Cadan, Victor Tudor Popa și alții.
Continuarea, în ziuadeconstanta.ro, miercuri, 20.08.2014.