Iorguş, despre fuziunea PNL – PDL: Suntem în faţa unei căsătorii stabilită de părinţi

0
701

Liberalii şi pedeliştii constănţeni, la aceeaşi masă.

zanfir-iorgus-pdl

Toată floarea cea vestită a întregului democrat-liberalism a venit toată un zâmbet la, ţineţi-vă bine, sediul PNL din Constanţa. Stabilită iniţial ca o întrunire în taină, departe de ochii oamenilor cărora le promit că cele două partide le doresc binele, întâlnirea a fost secretă până când a aflat presa, iar apoi PNL a transmis o scurtă informare cu privire la şedinţă. Rând pe rând, PDL-iştii au sosit la PNL şi s-au salutat, îmbrăţişat şi pupat cu rivalii de până mai ieri. Practic, pentru şedinţa de vineri, au fost mobilizate birourile politice judeţene ale celor două partide. Unii sunt cunoştinţe mai vechi, alţii s-au văzut pentru prima oară, cert este că şedinţa comună a PDL şi PNL a decurs în spiritul dorinţei de împăcare, în ciuda unor momente mai puţin demne de respect.

În „ordinea de pe tricouri”, PDL-iştii au intrat în sală, „armata portocalie” oaspete fălindu-se cu personajele principale ale partidului, dar şi cu membri din eşalonul secund. Liderul pe municipiu, Constantin Chirilă, consilierul municipal şi preşedintele colegiului şase, Iustin Roman; primarul de la Poarta Albă, Vasile Delicoti, consilierul municipal Stelian Gima; preşedintele PDL Mangalia, Zanfir Iorguş; Camelia Pleşca, Romeo Murea, Solomon Ioan, Mihaela Andrei, Adrian Sponte, Marin Soare; reprezentantul minorităţii rrome a PDL, Costel Neculai sau Ionel Mărunţoiu, care s-a recomandat ca şeful agricultorilor PDL, s-au aşezat faţă în faţă cu trupa PNL-istă, compusă din liderul pe municipiu al PNL Constanţa, Victor Manea; deputatul Mihai Lupu; directorul Ceronav, Ovidiu Cupşa; primarul din Medgidia, Marian Iordache; Dan Pisică, consilierul judeţean Ana Marcu, Sorin Ciutureanu; liderul TNL, Bogdan Bola sau primarul de la Mihail Kogălniceanu, Ancuţa-Daniela Belu.

Cât de uşor se iartă în politică?

Momentul de şoc l-ar putea constitui prezenţa, la aceeaşi masă, a liderului PDL, Christian Gigi Chiru, cu senatorul liberal Puiu Haşotti. Ei, bine, asta s-a întâmplat. Nu au stat doar la aceeaşi masă, ci unul lângă altul! 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Citiți articolul integral în replicaonline.ro, Sâmbătă, 5 iulie 2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply