Vot în CL Mangalia. Radu: “Am vrut să reducem taxele, dar nu ne permite legea”

0
778

Consilierii locali din Mangalia au votat, miercuri, într-o şedinţă extraordinară, Hotărârea privind taxele şi impozitele locale pe anul în curs. Proiectul iniţiat de primarul Radu Cristian prevede ca taxele şi impozitele să rămână la valoarea de anul trecut, atât pentru persoanele juridice, cât şi pentru persoanele fizice. Conform documentului, pentru determinarea impozitului pe clădiri şi a taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire în cazul persoanelor fizice, precum şi a impozitului pe teren, pentru anul 2014, se menţine delimitarea zonelor aprobată prin HCL 52/2006 cu modificările şi completările ulterioare, privind încadrarea pe zone a terenurilor din Municipiul Mangalia.

În baza proiectului adoptat de consilieri, se anulează creanţele fiscale restante, mai mici de 10 lei, aflate în sold la data de 31 decembrie 2013, iar persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară ori constau în exclusivitate din indemnizaţie de şomaj sau ajutor social beneficiază de o reducere de 50% de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren. În timpul dezbaterilor referitoare la taxe şi impozite, reprezentanţii PDL în CL au votat împotriva proiectului propus de primar. La rândul său, primarul Radu Cristian, a explicat că impozitele pentru persoane fizice sunt la nivelul minim impus de Codul Fiscal.

Am vrut să reducem taxele, dar nu ne permite legea pentru că suntem între primele 10 primării din ţară la arierate, din cauza cheltuielilor nejustificate de acum 10-12 ani, a menţionat primarul.

Rocsana CRISTEA, replicaonline, Joi, 27 febr.2014.

Vezi şi:

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

http://www.replicaonline.ro/paul-foleanu-la-mangalia-usl-inca-functioneaza-impotriva-agentilor-economici-159654/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply