Biserica Ortodoxă Română a cheltuit 80.828.191 de lei pentru activităţi filantropice în 2013

0
704

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a cheltuit 80.828.191 de lei pentru activităţi filantropice în 2013, ajutând 22.945 de copii şi 15.086 de bătrâni, precum şi 13.110 victime ale traficului de persoane, ale violenţei familiale, ale calamităţilor, deţinuţi eliberaţi şi şomeri.

Bilanţul pe 2013 al Bisericii a fost prezentat, miercuri, la Palatul Patriarhiei, în Adunarea Naţională Bisericească – organismul central deliberativ al BOR pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale.

Membrii Adunării Naţionale Bisericeşti (ierarhii Sfântului Sinod şi câte trei reprezentanţi – un cleric şi doi mireni – din fiecare eparhie) au examinat şi aprobat Raportul general al Consiliului Naţional Bisericesc asupra activităţii BOR în anul 2013.

Anul trecut, au beneficiat de asistenţă socială de specialitate 22.945 copii din aşezămintele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales din familii sărace sau cu părinţi aflaţi la muncă în străinătate, 4.920 de persoane cu dizabilităţi (deficienţe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau cu alte tipuri de dependenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA etc.), 15.086 de persoane vârstnice din aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi cu grave probleme de sănătate, 13.110 victime ale traficului de persoane, victime ale violenţei familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităţilor naturale, şomeri şi 5.650 de persoane din alte categorii sociale defavorizate, potrivit raportului.

Pentru susţinerea activităţilor social-filantropice în anul 2013, BOR a cheltuit suma de 80.828.191 de lei.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cititi articolul integral pe mediafax.ro/social/, 12.02.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply