Ca orice lucru bine făcut în România, şi problema câinilor maidanezi a fost dusă până la capăt. După săptămâni întregi de hăituială şi hinghereală publică, după râuri de lacrimi, proteste şi o dramă, patrupedele şi-au găsit, la loc, bine meritata linişte prin parcuri, printre blocuri, pe orice străduţă şi alee. Poate că va fi iar nevoie ca un copil să piară sfâşiat pentru a ne aduce aminte, că maidanezii nu au ce căuta în stradă.
Şi iar o să vedem o mobilizare generală exemplară, declaraţii şi promisiuni, hingheri porniţi pe fapte mari, retardaţi social care ascund câinii de la bloc în balcoane pentru a le da mai apoi, din nou, drumul în spaţiul public.
Ne învârtim, ca societate, într-un cerc al viciilor şi al neputinţei, al ignoranţei şi prostiei, în care conştiinţa şi civilizaţia sunt strivite sub impulsul violent şi brutal al manipulatorilor de mase, fie ei dintr-o tabăra sau alta. Ne este teamă să acceptăm că, oricât am iubi animalele, locul câinilor nu este nici pe stradă, nici în parcuri, nici în curtea şcolii.
De ce oare avem nevoie de sânge nevinovat pentru a ne trezi din nepăsare şi cădem la fel de repede în uitare imediat ce vopseaua s-a uscat pe crucea nevinovatului?
Cred că este o trăsătură naţională, o genă în ADN-ul acestui popor care îl împiedică să îşi apere drepturile, să îşi apere demnitatea şi siguranţa, să se manifeste faţă de orice nesupunere a celor care îl conduc. Suntem atât de firavi ca naţiune încât nici să protestăm nu ştim. Nu mai spun de a ne apăra drepturile.
Ne plângem problemele în schimb la cozi la ajutoare sau în faţa televizorului unde se serveşte manipulare mai ceva ca pe vremea împuşcatului. Din păcate, agenda publică este făcută în direct la TV, unde grila de programe a trusturilor stabileşte ce este şi ce nu este important în ţara asta.
Aşadar, până ce nu o altă dramă obţine prime-time-ul sau măcar un breaking news, nu ar trebui să ne mai aşteptăm la vreo reacţie privind problema câinilor comunitari.
Cosmin ZAPOROJAN, cugetliber.ro, 6 dec.2013.
