Mai mult teren gratis pentru casele tinerilor de la sate!

0
603

Suprafața acordată gratuit tinerilor din mediul rural care vor să îşi ridice o gospodărie a crescut de la cel mult 500  la 1.000 metri pătrați.

Și, asta după ce deputații au modificat legea prin care se acordă loturi de teren pentru construirea de locuințe.

În urma modificării legislative, suprafaţa de teren acordată tinerilor din mediul rural creşte de la 250 mp – 500mp, cât era prevăzut până acum, la 250-1000 mp.

Legea nr. 15/2003 vizează reglementarea regimului atribuirii, la cerere, pentru tinerii cu vârste de până la 35 de ani a unui teren aflat în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

”Am primit numeroase sesizări din partea aplicanţilor (primari) din mediul rural care au sesizat că suprafaţa maximă (500 mp) stabilită prin lege este insuficientă în mediul rural deoarece locuinţa, anexele gospodăreşti, căile de acces şi zona de protecţie între vecini însumează întreaga suprafaţă de teren atribuită.

Având în vedere că în mediul rural construcţiile (locuinţele, anexelor pentru animale, furaje, lemne, adăposturi pentru animale), se fac pe orizontală, este necesară atribuirea unei suprafeţe mai mari de teren”, susţine inițiatorul modificării legilative, deputatul Victor Paul Dobre, citat de agrointel.ro.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Sursa: ro.stiri.yahoo.com, 23.11.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply