Elevii de la Liceul Callatis Mangalia au fost vizitaţi de specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog

0
583

Elevii de la Liceul Callatis Mangalia au fost vizitaţi de specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog

Cum noua generaţie este dispusă să încerce orice doar pentru a face parte dintr-un grup mai bine văzut printre tineri, capcanele în care riscă să pice sunt multe. Una dintre acestea este reprezentată chiar de consumul de droguri.

Momiţi pe ideea că la început nu trebuie să dea nici un ban, mulţi tineri ajung aproape de dependenţă, punându-şi astfel sănătatea în pericol dar ameninţând şi buzunarele părinţilor.

a petrecut în apropiere de Liceul Virgil Madgearu din municipiul Constanţa, unde un dealer a fost prins în flagrant acum puţin timp, el având şi două ajutoare, unul fiind chiar elev al respectivei unităţi de învăţământ.

Mergând pe ideea de prevenire şi poate sesizând anumite semne de întrebare, directorul Liceului Callatis Mangalia, Luminiţa Pătrânoiu, a ales să apeleze la specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa.

Aceştia, în cursul zilei de marţi, 19 noiembrie, au desfăşurat activităţi de informare pe linia prevenirii consumului de droguri, alcool şi tutun, au vorbit despre riscuri, efecte nocive, sfaturi şi modalităţi de a evita aceste comportamente.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

i Consiliere Antidrog Constanţa au vorbit despre riscurile şi efectele nocive ale substanţelor cu efect psihoactiv, sau etnobotanice, despre semnele după care poate fi depistat un consumator, despre modul de a evita consumul, cât şi altele. Au asistat şi diriginţii, dar şi specialiştii. Cred că aşa va avea un impact mai mare asupra elevilor. Au vizionat şi filme cu această temă., a declarat, pentru Replica, Luminiţa Pătrânoiu, directorul Liceului Callatis Mangalia.

L.C., replicaonline.ro, 19.11.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply