Lupta împotriva proiectului minier, propus de firma „canadiană” Gabriel Resources în Munţii Apuseni, şi pentru salvarea Roşiei Montane reprezintă un test de rezistenţă al poporului român împotriva arbitrariului şi miopiei deciziilor guvernelor ce au condus România în ultimii 20 de ani.
Această luptă reprezintă un act de curaj, de bun-simţ şi de dragoste de ţară. În ciuda diverselor soluţii şi subterfugii propuse de firma Gabriel Resources şi de toate guvernele României din ultimii 15 ani – ultimul fiind proiectul de lege aprobat de guvernul Ponta la sfârşitul lunii august a.c. şi dezbătut în prezent de Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană -, românii spun NU!
Românii spun NU pentru ca înţeleg că proiectul va distruge galeriile daco-romane de la Alburnus Maior, un sit de valoare naţională şi universală care, conform experţilor români şi internaţionali, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi înscris pe lista UNESCO de protejare a patrimoniului mondial.
Românii spun NU pentru că înţeleg daunele colaterale aduse mediului înconjurător, daunele aduse sănătăţii muncitorilor, dezintegrarea şi distrugerea comunităţilor (biserici, morminte, monumente, relaţii sociale), aflate în zona ce urmează să fie exploatată.
Românii spun NU pentru că înţeleg că aceste distrugeri fără precedent în istoria României sunt inevitabile, dacă exploatarea începe, deşi sunt negate sau minimalizate, reinterpretate în mod „pozitiv” prin campanii de relaţii publice, zeflemisite de cei care au interese în începerea şi derularea proiectului minier.
Datele vorbesc de la sine: 1346 hectare destinate exploatării, 2388 hectare perimetrul pentru care RMGC are licenţa, 300 hectare acoperite de lacul de decantare cu metale grele şi cianură, care va reprezenta un risc permanent pentru viaţa a peste 6.000 de persoane din zonele învecinate, 4 munţi dinamitaţi, 2064 de proprietăţi strămutate, 975 case distruse, dintre care 41 de patrimoniu, 7 biserici demolate, dinamitate sau acoperite de lacul de cianură, 11 cimitire strămutate, 12.000 de tone de cianură folosite anual , 204.000 tone în total (Sursa: Alburnus Maior); 257 milioane de tone de material stâncos dinamitat şi concasat, 350 de milioane de litrii de Diesel utilizat de camioanele şi echipamentele şantierului, care vor emite minimum 40 de milioane de kg de CO2 pe an şi tot atât de multe alte substanţe chimice considerate contaminatori toxici ai aerului (menţionăm că potrivit ultimului raport emis de OMS, pe 15 octombrie 2013, prima cauză a cancerului de plămâni este poluarea aerului, determinând 213,000 cazuri pe an în lume).
Şi tot acest iad pe pământ, pentru ce? Pentru un proiect de exploatare a unor resurse care, odată scoase din pământ nu se vor mai reface, aducând bugetului statului mizerabila sumă de $3,35/persoană/an în beneficii fiscale (dividende, redevenţe şi taxe) sau, dacă includem şi beneficiile economice (salariile şi plăţile furnizorilor români), $12/persoană/an pe o perioadă de 20 de ani.
Să vedem în continuare de unde provin aceste cifre.
Citiţi mai mult în cotidianul.ro, sâmbătă, 2 noiembrie 2013.
