Obligaţi de instanţă, consilierii au votat: transportul public din Mangalia va fi deservit de firma lui Oceanu

0
550
Consilierii au votat: transportul public din Mangalia va fi deservit de firma lui Oceanu

Consilierii locali municipali din Mangalia au aprobat, în şedinţă extraordinară, încheierea contractului de delegare a serviciului public de transport cu SC Thunder Truck SRL, firmă reprezentată de Petrică Oceanu.

Aleşii locali au pus astfel în ordine o licitaţie câştigată de firma mai-sus menţionată încă din mandatul trecut. Întrucât administraţia locală a refuzat să încheie contractul, administratorul Thunder Truck s-a adresat instanţei de judecată, care i-a dat câştig de cauză.

Decizia instanţei nu a fost pusă în aplicare, din ianuarie 2012. De atunci, au tot existat şedinţe, însă subiectul fie nu a fost abordat, fie consilierii nu au votat proiectul. Acum, a fost votată încheierea contractului, până în decembrie, cu posibilitate de prelungire, au precizat reprezentanţii Primăriei Mangalia.

De menţionat că, pentru perioada în care firma de transport nu aputut avea activitate, în lipsa contractului cu administraţia locală, s-a ajuns la un compromis. Thunder Truck ar urma să renunţe la daunele pe care le solicită în instanţă, în schimbul prelungirii contractului.

Tot în şedinţa de luni, au fost aduse în discuţie şi alte procese în care este implicată Primăria Mangalia.

Alexandra ANTON, replicaonline.ro, Marti, 29 oct.2013.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

N.red: Puteţi vedea şedinţa de Consiliu Local pe site-ul mangalia.tv, 29.10.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply