Copiii de excepţie ai Constanţei. Mihai, matematicianul cu gândul la fizica solară. Vlad, biologul care vrea să ajute omenirea

0
679

Universul şi tainele sale – obiectiv de studiu pentru tinerii pasionaţi de ştiinţă FOTO Arhivă.

Mihai Bărbulescu studiază matematica în Marea Britanie, iar Vlad Coşoreanu se pregăteşte pentru cariera în biologie. Ambii au planuri ambiţioase cu care speră să contribuie la schimbarea lumii în bine.

Mihai Bărbulescu (21 ani) a absolvit Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Constanţa în 2010, iar pasiunea pentru Matematică i-a făcut uşoară alegerea carierei.

Elev cu performanţă naţională la Matematică, Mihai s-a putut înscrie la o universitate bine cotată din Marea Britanie. El şi-a dorit să continue studiul ştiinţelor exacte la un nivel cât mai aprofundat, iar graţie susţinerii părinţilor, visul lui a devenit realitate. După 3 ani de studiu la Universitatea din Sheffield, românul a obţinut Bachelor`s Degree în Matematică, iar acum a intrat în anul 4, care este de Masterat.

Dacă iniţial se gândea să rămână la catedră, ca profesor de Matematică, Mihai a început să se gândească tot mai serios la cercetare. Îşi pregăteşte teza în Fizică solară, iar după anul 4 speră să primească o bursă pentru doctorat tot în Marea Britanie.

„Mi-ar plăcea să continui tot în Fizica solară. Este o problemă importantă nerezolvată în domeniul acesta şi anume cum ajunge atmosfera soarelui să fie mai fierbinte decât suprafaţa. Sunt o groază de grupe de cercetare în Anglia care se ocupă de problema asta şi mi-ar plăcea să fac parte dintr-una“, speră tânărul român.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mihai Bărbulescu FOTO Facebook Mihai Bărbulescu

Adaptat în Marea Britanie, dar mereu cu gândul la ţară, unde îi sunt părinţii şi iubita (studentă la Medicină), Mihai consideră viaţa în Marea Britanie „destul de mişto“. „Cheltuielile nu sunt foarte mari o dată ce găseşti toate locurile cu preţuri ok. Oamenii sunt prietenoşi, aşa că este foarte uşor să cunoşti lume. Mâncarea este gustoasă şi nesănătoasă. Vremea este urâtă. Plouă în medie cam 230 zile pe an“, enumeră el avantajele şi dezavatanjele.

Citiţi continuarea în adevarul.ro, 24.10.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply