Zeci de hoteluri de pe litoral, scoase la vânzare

0
584
Sezonul estival 2013 le-a lăsat un gust amar.
 hotelurimamaia-1379254291.jpg

Pe litoral, au ajuns şi în această vară în jur de două milioane de turişti, atât au aproximat asociaţiile din domeniu, însă cu siguranţă nu chiar toţi hotelierii au avut profiturile aşteptate.

Românul care a venit la mare nu a mai cheltuit ca în anii precedenţi. În plus, şi-a mai scurtat puţin şi vacanţa, tot din considerente financiare. Hotelierii din sudul litoralului au avut cel mai mult de suferit. Dacă în Mamaia numărul turiştilor a crescut uşor, cu aproximativ 5 procente, după cum au spus reprezentanţii asociaţiilor din turism, în sud, acesta a scăzut.

Motive ar fi destule. Principalul, în ciuda câtorva investiţii, mare lucru nu prea s-a schimbat în aceste staţiuni. Iar cum turistul român a devenit destul de pretenţios, puţini mai sunt aceia care se mulţumesc chiar cu orice. Mai mult, din dorinţa de a da cât mai puţini bani pe vacanţă, foarte mulţi dintre cei care şi-au propus să ajungă pe litoral au preferat să-şi cumpere vacanţele cu luni bune înainte de a se caza, un cuţit însă cu două tăişuri pentru hotelieri; preţul de recepţie le-ar aduce mai mult profit.

Hoteluri de milioane de euro

Aşa se face că foarte mulţi proprietari de hoteluri, fie ele mai mici sau mai mari, caută acum cu disperare să le vândă. Iar cei interesaţi au de unde alege: Eforie, Neptun, Costineşti, Olimp, Mangalia, Mamaia, Constanţa, şi lista poate continua, căci vorbim despre zeci de oferte! Preţurile nu sunt nici ele de neglijat, şi asta deoarece avem pe piaţă şi mari hoteluri. În acest caz se vorbeşte de milioane de euro. Multe milioane de euro.

Unul dintre cele mai scumpe hoteluri scoase acum la vânzare pe litoral, foarte cunoscut de altfel şi apreciat de turişti, costă 15 milioane de euro. Este în Mamaia, undeva în zona hotelului Iaki şi are nu mai puţin de 14 etaje. Este un hotel clasificat la trei stele, însă are o suprafaţă utilă de 9.000 mp; în plus, vorbim despre un teren de 15.000 mp. Are 230 de camere, terase, restaurant, piscină, săli de conferinţe, spaţii comerciale. Iar acesta este doar un exemplu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Reprezentanţii asociaţiilor din turism spun că sunt variate motivele din cauza cărora avem o ofertă atât de generoasă de hoteluri scoase la vânzare. O problemă importantă este că multe dintre unităţile de cazare de pe litoral au nevoie, pentru a putea fi competitive şi pe viitor, de renovări capitale, lucru pe care puţini şi-l permit în această perioadă. Aşadar, proprietarii preferă să vândă şi, fie să se retragă, fie să meargă pe o altă investiţie, pornită de la zero.

cugetliber.ro, Luni, 16 sept.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply