În subsolul judeţului Constanţa se găsesc zăcăminte importante de gaze de şist, care ar putea asigura consumul intern pe o perioadă de zeci de ani. Cel puţin asta susţin reprezentanţii companiei americane Chevron care vor să le caute, să le găsească şi să le scoată la suprafaţă pentru a le utiliza.
Conform site-ului, infogazedesist.eu, lansat zilele trecute de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, potenţialul rezervelor recuperabile de gaze de şist al ţării noastre este al treilea ca şi clasament în Europa, după Polonia şi Franţa. Estimările arată că ar fi vorba despre un volum de aproximativ 1.444 miliarde de metri cubi.
În România, explorările se vor face în judeţul Constanţa, în perimetrele Costineşti şi Vama Veche şi judeţul Vaslui, în zona Bârladului. Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Constanţa a acordat avizele de mediu pentru prospecţiuni încă din luna mai. Deocamdată însă nu au fost demarate exploatările.
„Lucrările de prospecţiune seismică 2D în perimetrul Costineşti se vor realiza în zona de sud a judeţului Constanţa, pe 20 de linii seismice, paralele între ele, având o lungime totală de 300 de km, în afara ariilor naturale protejate. Lucrările de prospecţiune seismică 2D în perimetrul Vama Veche se vor realiza în 25 de linii seismice, paralele între ele, având o lungime totală de 500 de km, în afara ariilor naturale protejate”, a explicat, la momentul respectiv, Lavinia Monica Zaharia, directorul APM Constanţa.
Iată locaţiile explorărilor!
Potrivit acesteia, undele seismice vor fi generate prin vibrare controlată, folosind echipament specific, cu vibratoare, prin metoda Vibroseis, care se va utiliza pentru 90 la sută din totalul de puncte de generare din perimetru. Celelalte zece procente din teritoriu vor fi prospectate prin detonare controlată folosind material exploziv.
Conform proiectului, prospecţiunile în perimetrul Vama Veche se vor face între localităţile Tufani (comuna Independenţa) – Vânători (comuna Pecineaga) – Vama Veche (comuna Limanu), până la Furnica (comuna Dumbrăveni), de către S.C. Prospecţiuni S.A.
În zona a doua, se va fora între Adamclisi – Pietreni (Deleni) – Potârnichea (Topraisar) – Vânători (Pecineaga) – Tufani (Independenţa) – Şipote (Deleni).
Pentru vibrarea controlată, se poziţionează utilaje specializate (vibratoare) pe locaţiile stabilite de grupul tehnologic şi la impulsul electric al staţiei se porneşte, cu ajutorul unui sistem hidraulic, vibrarea controlată a plăcii metalice timp de 12 secunde. Pe fiecare locaţie se poziţionează unul sau două utilaje, iar staţionarea lor durează atât cât durează vibrarea plăcii metalice (12 secunde), după care se deplasează mai departe pe profil către următoarea locaţie.
Săptămâna trecută, pe site-ul APM Constanţa a mai fost publicat un anunţ de depunere a solicitării de emitere a acordului de mediu pentru S.C. Chevron Romania Exploration and Production S.R.L. Este vorba despre zona Adamclisi, pentru care se doreşte avizul în vederea prospecţiunilor seismice 2D.
Proiectul este propus a fi amplasat în perimetrul EX – 19 Adamclisi, între localităţile Cochirleni, Ostrov, Almalău, graniţa de stat cu Bulgaria până la Tufani (Independenţa).
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, pe strada Unirii nr.23, în zilele de luni până vineri, între orele 9,00 şi 13,00. De asemenea, în acelaşi interval se primesc observaţii ale publicului.
„Procedurile de lucru nu sunt periculoase“
În ce priveşte detonarea controlată, brigada foraj execută în lungul profilului găuri de împuşcare cu un diametru de 6 – 9 cm şi cu o adâncime de până la 10 – 15 cm folosind o instalaţie montată pe un tractor. Se încarcă gaura de împuşcare cu maximum 1,5 – 2 kg de material exploziv tip Rioseis, se leagă capsa electrică detonatoare, se etanşeizează cu pământ (buraj) găurile încărcate, evitând astfel pierderea energiei spre suprafaţă.
În urma generării semnalului seismic, unda seismică parcurge formaţiunile geologice din adâncime, se reflectă şi se întoarce la suprafaţă, unde este înregistrată de geofoni. Semnalul este transmis de geofoni la staţia seismică, unde este eşantionat şi înregistrat digital în vederea prelucrării ulterioare la centrul de calcul care nu se află pe amplasament.
„Procedurile de lucru nu reprezintă pericol nici pentru mediu, nici pentru populaţie. Vom vedea în perioada următoare dacă se va folosi sau nu fracturarea hidraulică la faza de explorare. Deocamdată, nu au fost făcute studii la noi în ţară, în acest sens”, a mai adăugat Lavinia Monica Zaharia. De altfel, şi reprezentanţii companiei Chevron au anunţat că nu se va fora în oraşe sau zone locuite, în apropiere de obiective turistice sau cultural, ori arii protejate.
Andreea PERHAIŢĂ, cugetliber.ro, Luni, 29.07.2013.