Terenuri de peste 2,3 milioane de lei, pe taraba Fiscului

0
680

Terenuri de peste 2,3 milioane de lei, pe taraba Fiscului

Dezvoltatorii imobiliari, în colimatorul D.G.F.P.

În această vară, inspectorii Fiscului constănţean se pare că se ghidează după hitul „eu vara nu dorm“. Începând cu luna viitoare, Fiscul din sudul litoralului începe licitarea în masă a terenurilor dezvoltatorilor imobiliari loviţi de criză.

Numai într-o singură zi, într-un interval de numai două ore, Administraţia Finanţelor Publice Mangalia licitează cinci terenuri situate în Mangalia, care aparţin M.M. Company 2000 S.R.L. şi care valorează nu mai puţin de 2.341.415 lei.

Şedinţele de vânzare sunt programate pentru 7 iunie, începând cu ora 10.00. Fiscul va licita câte un teren la fiecare jumătate de oră. Patru din cele cinci terenuri sunt vândute prin procedura primei licitaţii, respectiv valoarea de vânzare este egală cu preţul de evaluare, iar a cincea suprafaţă se află la a patra licitaţie, situaţie în care tariful a fost înjumătăţit comparativ cu preţul de evaluare.

De altfel, acest din urmă bun este şi cel mai valoros din „suita“ sechestratelor de la dezvoltatorul imobiliar. În fapt, un mini-cartier, cu o suprafaţă de 2.800 de metri pătraţi şi opt locuinţe nefinalizate, activul are în prezent un preţ de 702.205 lei, diminuat de la o valoare de peste 1,4 milioane de lei, cât fusese evaluat iniţial imobilul.

Taxa de participare este de 10% din valoare bunurilor, iar cei interesaţi pot obţine preţuri şi mai bune în viitor.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Continuarea articolului, în Observator.ro, Luni, 27 mai 2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply